Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT
Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice.
Adjuncţii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate.
Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică.
Exercitarea atribuţiilor
Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor, în limitele stabilite de lege.
Autorităţile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale.
Raportul în faţa Parlamentului
Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.
Principalele atribuţii ale Avocatului Poporului:
- activitatea de soluţionare a petiţiilor;
- activitatea privind contenciosul constituţional:
- formulează puncte de vedere, la cererea Curţii Constituţionale;
- poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legilor, înainte de promulgarea acestora;
- poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor;
- activitatea privind contenciosul administrativ: poate sesiza instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii contenciosului administrativ;
- promovarea recursului în interesul legii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la problemele de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile;
- prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora; rapoartele pot conţine recomandări privind modificarea legislaţiei sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;
- prezintă rapoarte preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului sau, după caz, primului – ministru, în cazurile în care constată, cu prilejul cercetărilor întreprinse, lacune în legislaţie sau cazuri grave de corupţie ori de nerespectare a legilor ţării;
- Avocatul Poporului poate fi consultat de iniţiatorii proiectelor de legi şi ordonanţe, care, prin conţinutul reglementărilor, privesc drepturile şi libertăţile cetăţenilor, prevăzute de Constituţia României, de pactele şi celelalte tratate internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
Se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului orice persoană fizică, precum şi societăţile comerciale, asociaţiile şi orice alte persoane juridice.
Petiţia trebuie să cuprindă următoarele elemente:
– numele şi domiciliul persoanei fizice lezate în drepturile şi libertăţile acesteia
– drepturile şi libertăţile încălcate
– autoritatea administrativă ori funcţionarul public în cauză
– dovada întârzierii sau refuzului administraţiei publice de a soluţiona legal petiţia.
avocatul poporului este o instituie inutila pentru cetateanul de rind . o institutie aservita clanurilor politice . Sictir !