Disputa imputernicirii expertilor contabili pentru reprezentarea clientilor la ONRC

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Discutia din jurul subiectului imputernicirii expertilor contabilor pentru reprezentarea clientilor lor la ONRC nu este noua. De-a lungul timpului au existat abordari diferite asupra acestui subiect la ONRC.

Ultimul act normativ, Hotărârea CECCAR nr. 25/801, publicată în Monitorul Oficial nr. 83 din 30 ianuarie 2025, emisă în baza atribuțiilor conferite de OG nr. 65/1994 a starnit reactii din partea UNBR.

Redam mai jos textul acestei hotarari:

Articolul 1
Se instituie un document cu regim special, respectiv „Împuternicire pentru asistarea/reprezentarea unui beneficiar/client în relația cu oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale“, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Împuternicirea are o valabilitate de 60 de zile de la data emiterii și poate fi revocată oricând de către beneficiar/client printr-o notificare comunicată împuternicitului. Împuternicirea circulă în original și se numerotează în regim intern, asigurându-se un număr unic pentru fiecare document în parte. Plaja de numere atribuite împuternicirilor se stabilește prin emiterea unei decizii interne de către expertul contabil responsabil pentru această activitate.
Articolul 2
Experții contabili, în baza împuternicirii încheiate în temeiul contractelor de prestări de servicii, în acord cu dispozițiile art. 6 lit. g) și k) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acordă asistența de specialitate necesară și efectuează pentru persoanele fizice și juridice servicii profesionale în relația cu oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale.
Articolul 3
Serviciile profesionale derulate în relația cu oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale se prestează în baza împuternicirii prezentate în original sau prin mijloace electronice, depusă cu semnătură electronică calificată, pentru conformitate.
Articolul 4
Evidența împuternicirilor se ține într-un registru special deschis doar pentru această activitate.
Articolul 5
Informațiile minimale pe care trebuie să le cuprindă registrul special sunt menționate în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 6
Un exemplar al împuternicirilor, în original, se arhivează de către expertul contabil pentru o perioadă minimă de 5 ani.
Articolul 7
La cererea autorităților sau a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, experții contabili sunt obligați să pună la dispoziție acest registru special și câte un exemplar al fiecărei împuterniciri, în original.
Articolul 8
Organele alese și structurile executive ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Articolul 9
Prezenta hotărâre reprezintă hotărâre de interes general și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

” Hotărârea CECCAR reglementează modelul împuternicirii și modul de gestionare a acesteia exclusiv pentru membrii CECCAR, fără a impieta asupra altor profesii. Această reglementare este de interes general, fiind necesară pentru a asigura standarde unitare și transparență în activitatea membrilor CECCAR, având ca obiectiv principal protejarea intereselor clienților și respectarea normelor profesionale” (CECCAR Business Magazine).

UNBR a publicat un comunicat pe data de 1 februarie prin care arata ca : ” Hotărârea în cauză aduce atingere unor atribuții specifice profesiei de avocat, care nu sunt prevăzute în reglementările privind profesia de expert contabil, motiv pentru care UNBR a adresat Ministerului Justiției, în subordinea căruia activează Registrul Comerțului, solicitarea ca ONRC să  nu recunoască astfel de împuterniciri.”

Ca răspuns la comunicatul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) din data de 1 februarie 2025, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) consideră necesar să clarifice acuzațiile nefondate și să reafirme legalitatea hotărârii sale privind împuternicirea experților contabili pentru reprezentarea beneficiarilor în relația cu oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale.

Conform art. 3 pct. 5 lit . e) din Legea 265/2022:

e) împuternicit – consilierul juridic salariat al persoanei juridice, persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau întreprinderii familiale, avocatul împuternicit cu împuternicire avocațială, persoana împuternicită cu procură specială sau generală, în formă autentică, să semneze și/sau să depună cereri în numele persoanei fizice sau juridice, alte persoane fizice salariate ale persoanei juridice, persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau întreprinderii familiale, împuternicite pentru depunerea de cereri sau pentru ridicarea de documente la/de la registrul comerțului;”

Conform comunicatului emis de CECCAR , experții contabili au dreptul legal de a acționa ca împuterniciți ai clienților lor, fără a interfera cu activitățile juridice exclusive ale avocaților. Interpretarea conform căreia această activitate ar fi rezervată exclusiv avocaților nu are temei legal și reprezintă o tentativă de restricționare nejustificată a unui drept legal recunoscut pentru mai multe categorii de persoane.

Citeste si : Distribuirea sumelor platite de persoane fizice in contul unic si stingerea obligatiilor fiscale- O 121/2025

Articole similare

Comentariul tau aici