Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Documentele necesare înscrierii la PENSIE PENTRU LIMITĂ DE VÂRSTĂ, după caz:
- cerere pentru înscrierea la pensie (anexa nr. 6 la norme);
- carnetul de muncă (original şi copie);
- carnetul de muncă pentru membrii CAP (original şi copie);
- carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);
- alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;
- actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie (original şi copie);
- livretul militar (original şi copie);
- diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi;
- dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;
- adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);
- adeverinţa privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau II de muncă, în condiţii deosebite și speciale , în original (anexa nr. 12, anexa nr. 13, anexa nr. 14 la norme);
- procura specială, pentru mandatar (original şi copie);
- acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
- alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.
Documentele necesare înscrierii la PENSIE ANTICIPATĂ PARȚIALĂ, după caz:
• cerere pentru înscrierea la pensie anticipată (anexa nr. 6 la norme);
• carnetul de muncă (original şi copie);
• carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie);
• carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);
• alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă realizată;
• actele de stare civilă: buletin de identitate sau carte de identitate, certificat de naştere şi de căsătorie, original şi copie;
• livretul militar (original şi copie);
• diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi;
• dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;
• adeverinţă privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, în original (anexa nr. 15 la norme);
• adeverinţă privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau II de muncă, în condiţii deosebite și speciale , în original (anexa nr. 12, anexa nr. 13, anexa nr. 14 la norme);
• procura specială pentru mandatar, original şi copie;
• acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
• dovada încetării calităţii de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată pentru persoanele care, la data solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original), cu excepția celor care, potrivit legii, au dreptul să cumuleze veniturile aferente acestei categorii de pensii cu alte venituri;
• alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.
Documentele necesare înscrierii la PENSIE DE INVALIDITATE, după caz:
• cerere pentru înscrierea la pensie de invaliditate (anexa nr. 7 la norme);
• carnetul de muncă (original şi copie);
• carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie);
• carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);
• alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă realizată;
• actele de stare civilă: buletin de identitate sau carte de identitate, certificat de naştere şi de căsătorie, original şi copie;
• livretul militar (original şi copie);
• diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ superior din care să rezulte durata normală, perioada efectuării studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi;
• dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;
• adeverinţă privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, în original (anexa nr. 15 la norme);
• adeverinţă privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau II de muncă, în condiţii deosebite și speciale, în original (anexa nr. 12, anexa nr. 13, anexa nr. 14 la norme), dacă este cazul;
• procura specială pentru mandatar (original și copie);
• acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
• alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie (de ex. Certificatul de încadrare în grad de handicap);
• decizia medicală asupra capacităţii de muncă (original);
• adeverinţa din care să rezulte data încetării plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă/copia ultimului certificat de concediu medical sau, după caz, adeverinţă din care să rezulte data încetării calităţii de asigurat (original);
• copie a formularului pentru înregistrarea accidentului de muncă (FIAM) sau copie a fişei de declarare a cazului de boală profesională BP2 pentru accident de muncă, respectiv boală profesională, unde este cazul.
Documentele necesare înscrierii la PENSIE DE URMAȘ, după caz:
• cerere pentru înscrierea la pensie de urmaş (anexa nr. 8 la norme);
• actele de stare civilă ale urmaşilor şi reprezentantului legal, după caz, original şi copie;
• decizia medicală asupra capacităţii de muncă (original), după caz;
• decizia de pensie/talonul de plată a pensiei, pentru cazurile în care susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie);
• adeverinţa de studii (elev sau student), în cazul urmaşilor copii în vârstă de peste 16 ani, în original;
• actul doveditor al cauzei decesului, cu excepţia situaţiilor în care susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie);
• copie FIAM, pentru decesul cauzat de accident de muncă;
• copie BP2 şi copie certificat medical constatator al decesului, pentru decesul cauzat de boală profesională.
• declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că urmaşul nu a fost condamnat prin sentinţă rămasă definitivă pentru infracţiunea de omor sau tentativă de omor comisă asupra susţinătorului.
Pentru cazurile în care susţinătorul decedat nu avea calitatea de pensionar se depun şi următoarele documente:
• carnetul de muncă (original si copie);
• carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie);
• carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);
• alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;
• livretul militar (original şi copie);
• diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi;
• dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;
• adeverinţă privind stagiile de cotizare realizate în alte sisteme de asigurări sociale, neintegrate în sistemul public, în original;
• adeverinţă privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, în original (anexa nr. 15 la norme);
• adeverinţă privind stagiul de cotizare realizat în grupa I de muncă, grupa a II a de muncă, în condiţii de muncă speciale și deosebite, în original (anexa nr. 12, anexa nr. 13, anexa nr. 14 la norme);
• acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-Lege nr. 118/1990, Legii nr. 341/2004;
• alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.
Sursa: Casa Națională de Pensii Publice
Citeste si:
Articol realizat de Mădălina Raluca Cățănaș