Reflectarea în contabilitate a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră se face potrivit prevederilor reglementărilor contabile aplicabile, avându-se în vedere atât conţinutul economic al operaţiunilor economice derulate, cât şi contextul în care se efectuează acestea.În continuare, prezentăm câteva reguli contabile ce trebuie avute în vedere la evidenţierea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră:
- Evidenţierea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră primite cu titlu gratuit
Conform reglementărilor contabile, drepturile şi obligaţiile, precum şi unele bunuri care nu pot fi integrate în activele şi datoriile entităţii se înregistrează în contabilitate în conturi în afara bilanţului, denumite şi conturi de ordine şi evidenţă. În această categorie se cuprind şi certificatele de emisii de gaze cu efect de seră primite, care nu au stabilită o valoare şi, prin urmare, nu pot fi recunoscute în conturi bilanţiere.
Potrivit Funcţiunii conturilor prevăzută la Capitolul VII din reglementările contabile, evidenţa certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră primite gratuit, potrivit legii, se ţine cu ajutorul contului 806 “Certificate de emisii de gaze cu efect de seră”. În debitul contului 806 “Certificate de emisii de gaze cu efect de seră” se evidenţiază certificatele de emisii de gaze cu efect de seră primite gratuit, iar în credit, cele ieşite din circuit, potrivit legii.
În acest caz, evidenţierea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră are caracter statistic, soldul contului reprezentând numărul certificatelor deţinute.
- Evidenţierea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră achiziţionate, potrivitlegislaţiei în vigoare, aferente perioadei curente
Potrivit reglementărilor contabile, contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura lor. În cadrul altor cheltuieli de exploatare, se cuprinde şi contravaloarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră achiziţionate potrivit legislaţiei în vigoare şi ale căror costuri pot fi determinate,aferente perioadei curente (contul 652 „Cheltuieli cu protecţia mediului înconjurător”).
- Evidenţierea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, achiziţionate în cursul perioadei curente, dar care sunt aferente unei perioade ulterioare
Conform prevederilor reglementărilor contabile, cheltuielile efectuate în exerciţiul financiar curent, dar care privesc exerciţiile financiare următoare, se înregistrează distinct în contabilitate, la cheltuieli în avans.
Astfel, în contul 471 “Cheltuieli înregistrate în avans” se înregistrează şi achiziţiile de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, efectuate în cursul perioadei curente, dar care sunt aferente unei perioade ulterioare, urmând a se recunoaşte drept cheltuieli ale perioadelor viitoare în care urmează a se utiliza certificatele.
- Evidenţierea vânzării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, neutilizate de societăţile comerciale
Vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră de către societăţile deţinătoare, ca urmare a neutilizării lor, se evidenţiază în contabilitate la ˝Alte venituri din exploatare˝ la data vânzării.
Ca o concluzie la cele prezentate, rezultă că, reflectarea în contabilitate a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră se poate face astfel:
- a) certificatele de emisii de gaze primite gratuit se înregistrează în contabilitate în conturi în afara bilanţului numai statistic, acestea neavând o valoare atribuită. În contabilitatea operatorilor economici, primirea şi utilizarea certificatelor de emisii de gaze cu titlu gratuit, nu generează venituri sau cheltuieli;
- b) certificatele de emisii de gaze cu efect de seră achiziţionate de operatorii economici se înregistrează în contabilitate la cheltuieli la data utilizării certificatelor;
- c) operatorii economici care vând certificate de emisii de gaze înregistrează la venituri contravaloarea obţinută din vânzarea acestora.
În notele explicative la situaţiile financiare anuale trebuie prezentate informaţii referitoare la numărul certificatelor deţinute de entitate la data bilanţului, înregistrate în conturi în afara bilanţului.