Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Prin Ordonanța de urgență adoptată astăzi în ședința de Guvern, artiștii din domeniile încă afectate de limitări vor putea beneficia în continuare de sprijin, prin acordarea unei indemnizații de 41,5 % din câştigul salarial mediu brut, se arata intr-un comunicat al Ministrului Muncii.
„Vor beneficia de această indemnizație persoanele care au realizat venituri din contracte de drepturi de autor sprijinite prin măsura șomajului tehnic (75% din câştigul salarial mediu brut), măsură care își încetează aplicarea de la 1 iunie 2021 ca urmare a reluării activităților culturale și artistice.
Măsura adoptată astăzi, de care ar putea beneficia un număr de 5 500 de artiști, se va aplica începând din această lună, pe toată durata stării de alertă și 3 luni după încetarea ei. Indemnizația de 41,5% se acordă numai în cazul reducerii timpului de muncă și/sau a veniturilor, fiind necesară depunerea unei cereri însoțită de o declaraţie pe propria răspundere”.