ITM Salaj: reglementari privind zilierii

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Toate drepturile și obligațiile, pe care atât beneficiarul cât și zilierul le au în activitatea lor, sunt prevăzute de Legea 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.

Zilierii pot desfășura pentru un beneficiar exclusiv activități necalificate, cu caracter ocazional, numai în domeniile de activitate stabilite de lege printre care:  agricultură, vânătoare și servicii anexe, silvicultură, pescuit și acvacultură, activități de alimentație (catering) pentru evenimente, restaurante, baruri,  hoteluri și alte facilități de cazare, baze și cluburi sportive, grădini zoologice, botanice, întreținere peisagistică și spații verzi, etc.

Anul trecut a fost introdus un nou domeniu în categoria celor pentru care pot fi folosiți zilieri, respectiv  ”activități de studiere a pieței și de sondare a opiniei publice”.

În categoria beneficiarilor de lucrări intră persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale,  întreprinderile familiale  și mai nou unităţile administrativ-teritoriale  care pot folosi zilieri atât pentru activități necalificate cu caracter ocazional cât și pentru întreținerea spațiilor verzi din domeniul public.

Reamintim beneficiarilor, că în ceea ce privește cuantumul remunerației brute orare, aceasta poate fi negociat între  părți, dar nu poate fi mai mic decât valoarea orară a salariului minim, care în acest an este 18,145 lei/oră (conform HG  nr. 1.447/2022)  și se aplică în toate domeniile de activitate.

Remunerația se acordă, de regulă, la sfârșitul fiecărei zile de lucru, dar prin excepție este posibilă și plata la finalul unei săptămâni de muncă, la finalul perioadei de lucru sau  la finalul lunii, dar numai cu acordul  scris al zilierului.

Plata remunerației se poate face prin orice mijloc legal de plată respectiv,  în numerar sau prin virarea banilor într-un cont bancar.

Același act normativ stabilește că un zilier nu poate lucra  mai mult de 120 de zile pe an, dar există și domenii exceptate de la această regulă, în care poate lucra până la 180 de zile an.

Beneficiarul activității prestate de un zilier are obligația  să înregistreze, la începutul zilei de muncă, datele de identificare ale acestuia în Registrul electronic de evidență a zilierilor. Această operațiune se face în fiecare zi în care zilierul se prezintă la lucru.

Articole similare

Comentariul tau aici