Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depăşit plafonul de scutire de 300.000 lei şi care doresc să fie scoase din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA pot sa depuna pana pe data de 10 martie inclusiv la ANAF formularul prin care sa solicite acest lucru.
Practic, trebuie indeplinite doua conditii:
- in anul 2021 sa nu fie depasit plafonul de scutire de 300.000 lei si
- in anul 2022, pana la data depunerii cererii sa nu fie depasit acest plafon.
Formularele utilizate sunt :010/020/070/700.
Solicitarea se poate depune la ANAF între data de 1 și 10 a fiecărei luni următoare perioadei fiscale aplicate de persoana impozabilă.
Anularea va fi valabilă de la data comunicării deciziei privind anularea înregistrării în scopuri de TVA.
Organele fiscale competente au obligația de a soluționa solicitările de scoatere a persoanelor impozabile din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA cel târziu până la finele lunii în care a fost depusă solicitarea.
Până la comunicarea deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, persoanei impozabile îi revin toate drepturile și obligațiile persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 .
Persoana impozabilă care a solicitat scoaterea din evidență are obligația să depună ultimul decont de taxă, indiferent de perioada fiscală aplicată , până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost comunicată decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA.
În ultimul decont de taxă depus, persoanele impozabile au obligația să evidențieze valoarea rezultată ca urmare a efectuării tuturor ajustărilor de taxă.