Comunicat ANAF
Potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, începând cu data de 1 februarie 2013, a fost modificat regimul fiscal aplicabil veniturilor din activităţi agricole.
Modificările legislative au vizat, în principal, următoarele aspecte în ceea ce priveşte impozitul pe veniturile din activităţi agricole:
extinderea sferei veniturilor impozabile din activităţi agricole, prin includerea celor din cultivarea produselor agricole vegetale, indiferent de sistemul de cultură sau modalitatea de valorificare, din creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală;
stabilirea regimului de impozitare pentru veniturile din activităţi agricole, pe baza normelor anuale de venit şi respectiv în sistem real, pentru activităţile agricole pentru care nu au fost stabilite norme de venit.
Ca urmare a modificărilor sus menţionate, a fost necesară adaptarea corespunzătoare a procedurilor de administrare a impozitului pe veniturile din activităţi agricole, atât în ceea ce priveşte modelul şi conţinutul unor formulare (declaraţii de venit, decizii de impunere), precum şi instrucţiunile de completare a acestora.
Prin prezentul proiect de ordin se propune modificarea Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:
modificarea formularului 221 “Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit”, prin:
– includerea unor informaţii privind stabilirea normei de venit referitoare la suprafaţa destinată produselor vegetale, numărul total de capete animale/familii de albine deţinute.
– introducerea unor informaţii privind datele de identificare ale asociaţiei, privind cota de distribuire a venitului între asociaţi, în cazul în care activitatea agricolă se desfaşoară în asociere;
– modificarea instrucţiunilor privind completarea formularului 221;
modificarea formularului 260 “Decizie de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi privind obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale”, prin introducerea unor informaţii privind suspendarea activităţii, în vederea recalculării plăţilor anticipate.
evidenţierea modului de calcul a normei de venit, în cazul în care, contribuabilii realizează în mod individual venituri din desfăşurarea a două sau mai multe activităţi agricole pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit. În acest sens, a fost modificată anexa nr.1 la formularul 260 “Decizie de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi privind obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale”.