Proiect: raportari contabile entitati care opteaza pentru un exercitiu financiar diferit de anul calendaristic

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Pe site-ul Ministerului de Finante s-a publicat pe data de 7 mai 2025 un proiect legislativ cu privire la reglementarea modalității de raportare de către entitățile care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic.

Potrivit art. 27 alin. (1) din Legea contabilității exerciţiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situaţiile financiare anuale şi, de regulă, coincide cu anul calendaristic.

Conform art. 28 alin. (11) din aceeași lege, prevederile referitoare la obligația întocmirii situațiilor financiare anuale se aplică şi în cazul fuziunii, divizării şi transformării, precum şi în situaţia lichidării, în condiţiile legii, caz în care situaţiile financiare au aceleaşi componente cu situaţiile financiare anuale.

Din punct de vedere al reglementărilor contabile, situațiile financiare întocmite cu ocazia fuziunii, divizării sau lichidării societăților reprezintă situaţii financiare cu scop special, fiind destinate operaţiunilor de fuziune, divizare şi lichidare a acestora.

De asemenea, potrivit art. 27 alin. (3) din legea contabilității, exerciţiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic, în condițiile prevăzute de aceasta.

Prevederi cu privire la modalitatea de raportare a informațiilor cuprinse în situațiile financiare anuale întocmite de entitățile care au optat, conform legii, pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic au fost cuprinse în următoarele acte normative:

a) Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 864/2010 privind unele aspecte referitoare la întocmirea raportărilor contabile anuale și a situațiilor financiare anuale;
b) Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 4.160/2015 privind modificarea și completarea unor reglementări contabile, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 895/2017 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2017 a operatorilor economici, precum și pentru reglementarea unor aspecte contabile.

Ce se propune?

Prin proiectul de ordin se propune cuprinderea într-un singur act normativ a prevederilor referitoare la cerințele de raportare a informațiilor din situațiile financiare anuale întocmite de operatorii economici, respectiv persoanele juridice fără scop patrimonial,
care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic.
În acest context se propune abrogarea prevederilor cu privire la aceste aspecte, cuprinse în actele normative menționate la pct.anterior.
Entitățile care au ales o durată diferită a exercițiului financiar și care participă la operațiuni de fuziune, divizare şi transformare, precum şi de lichidare, în condiţiile legii, întocmesc situații financiare anuale cu scop general, la data aleasă pentru acestea, potrivit Legii contabilității.
Situațiile financiare anuale astfel întocmite reprezintă situații financiare cu scop special, pentru care nu se impune raportarea de informații comparative.
În aceste condiții se propune ca respectivele situații financiare să cuprindă informații corespunzătoare datei stabilite pentru efectuarea operațiunilor prevăzute la art. 28 alin. (11) din legea contabilității.
Exemplele cuprinse în proiectul de ordin vizează entități care aplică Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014.Ca urmare, componentele situațiilor financiare anuale sunt reprezentate de bilanț și contul de profit și pierdere. Pentru alte categorii de entități, componentele situațiilor financiare anuale sunt cele stabilite prin reglementările ontabile aplicabile.
Prin proiectul de Ordin se propune astfel reglementarea modalității de raportare de către entitățile care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic.

Articole similare

Comentariul tau aici