Conform datelor INSSE, in luna februarie 2013, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimate la 6,7%, aflându-se în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi in scădere cu 0,6 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în luna februarie 2012.
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna februarie din anul curent este de 674 mii persoane, în creştere faţă de luna precedentă (660 mii) şi în scădere faţă de aceeaşi lună din anul precedent (722 mii).
Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,0% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,3% în cazul celor de sex feminin).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,3% pentru luna februarie 2013 (5,7% în cazul bărbaţilor şi 4,8% în cel al femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 72,4% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna februarie 2013.