Taxe locale platite online pe ghiseul.ro de la finele anului 2014

Potrivit unui comunicat publicat de Mediafax.ro , firmele vor putea plăti taxele şi impozitele locale online pe platforma ghiseul.ro, ca urmare a extinderii Sistemului Naţional Electronic de Plată Online (SNEP) a taxelor şi impozitelor şi pentru persoane juridice. La finalul anului 2014, inclusiv persoanele juridice vor putea să-şi plătească taxele şi impozitele locale pe ghiseul.ro.

“Numai în primul trimestru din 2014 s-au înrolat în ghiseul.ro 40 de primării, faţă de cele 30 de primării care se înrolaseră în 2013. Am ajuns la un număr de 113 primării înrolate în ghiseul.ro la finalul primului trimestru. Atât timp cât există o lege care interzice suprataxarea, iar legislaţia SNEP permitea suprataxarea, băncile ştiau că dacă acceptă suprataxarea intrau în ilegalitate nu numai din punct de vedere legislaţiei interne, ci având în vedere regulamentele Visa şi MasterCard”, a explicat Creţu , directorul regional VISA.

El a precizat că majorarea numărului de primării înscrise s-a văzut şi la nivelul plăţilor, iar valoarea taxelor şi impozitelor achitate prin ghiseul.ro a crescut de 2,4 ori în primul trimestru din acest an, la 9 milioane de lei.

Articole similare

Comentariul tau aici