Termen depunere situatii financiare si declaratia privind situatia de trezorerie pentru 2023 PJ fara scop patrimonial

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Comunicat DGRFP Galati, 15.04.2024

În virtutea rolului activ al organului fiscal, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați informează contribuabilii că termenul pentru depunerea situaţiilor financiare anuale întocmite la 31 decembrie 2023 de către persoanele juridice fără scop patrimonial este de 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.
Persoanele juridice fără scop patrimonial întocmesc situaţii financiare anuale având în vedere reglementările contabile aplicabile acestora şi prevederile generale cuprinse la art. 11 din O.M.F. nr. 5394/2023 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor.
NOU!
O.M.F. nr. 470/2024 cu privire la raportarea informaţiilor referitoare la finanţările primite de persoanele juridice fără scop patrimonial
Persoanele juridice fără scop patrimonial care în cursul exerciţiului financiar al anului 2023 au primit sume reprezentând subvenţii, sponsorizări, sume redirecţionate, conform legii, din impozitul pe profit, impozitul pe venitul microîntreprinderilor, respectiv din impozitul pe venitul datorat de persoanele fizice, precum şi alte forme similare de finanţare, indiferent de valoarea cumulată a acestora, intocmesc Declaraţia privind situaţia de trezorerie. (art. 34 alin. (31) din Legea contabilităţii nr. 82/1991)
Declaraţia privind situaţia de trezorerie se depune odată cu situaţiile financiare anuale, folosind programul de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor.
Persoanele juridice fără scop patrimonial care la data intrării în vigoare a O.M.F. nr. 470/2024 (20 martie 2024) au depus, conform legii, situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar al anului 2023 şi au primit în cursul acelui exerciţiu subvenţii, sponsorizări, sume redirecţionate depun Declaraţia privind situaţia de trezorerie în termen de 60 de zile de la încheierea termenului de depunere a situaţiilor financiare anuale, prevăzut de legea contabilităţii.

Articole similare

Comentariul tau aici