Articol scris de Alina Demeter, creatorul blogului de educaţie financiară pentru succesul afacerii – www.alinademeter.ro.

Alina Demeter este trainer consultant in Managementul Financiar si al Riscurilor, expert contabil autorizat international ACCA. Este pasionata de business si cum pot afacerile sa-si creasca performanta gestionand cat mai bine finantele si riscurile. Din dorinta de a impartasi cunostintele asimilate intr-o maniera pragmatica si cu aplicabilitate concreta in afaceri, a creat in 2010 blogul de educatie financiara www.alinademeter.ro si canalul de educatie financiara www.finance-edu.ro.
Ajuta profesionistii financiari, managerii operationali si antreprenorii sa asimileze usor si flexibil abilitati din aria Management Financiar cu ajutorul carora acestia pot maximiza profitul firmei si pot previna riscurile financiare.
Doriți să creșteți performanțele financiare ale firmei? și în același timp să preveniți riscurile financiare?
Puteți face acest lucru prin tehnici de analiză financiară a informațiilor cheie din Bilanțul Contabil.
În acest articol voi vorbi despre 8 elemente cheie din Bilanț și cum le monitorizăm pentru controlul performanței financiare.
Este important să monitorizăm aceste elemente în mod regulat (spre exemplu lunar) și nu doar când se pregătește și depune bilanțul.
1.Imobilizările corporale
Aici în principiu sunt incluse: terenuri, clădiri, echipamente, autoturisme.
Investițiile în imobilizări corporale au valori semnificative pentru firmă și trebuie să avem grijă să le bugetăm corect ținând cont de diferența dintre CAPEX și OPEX.
Atât CAPEX cât și OPEX reprezintă costuri angajate de firmă dar recunoașterea lor din punct de vedere contabil este diferită.
CAPEX: investițiile în imobilizări corporale se capitalizează devenind active în cadrul bilanțului și care se evidențiază treptat în contul de profit și pierdere prin cheltuielile cu amortizarea (pe parcursul perioadei de utilizare). Durata de viață a acestor active se întinde pe mai mulți ani. Investițiile se bugetează în cadrul bugetului de investiții.
OPEX: costuri operaționale necesare desfășurării activității care se evidențiază direct în cheltuieli în contul de profit și pierdere al anului în care se achiziționează. Exemple: costuri cu materiale, mărfuri, chiria, asigurarea, taxele, salariile. Costurile OPEX se bugetează separat în cadrul bugetelor operaționale.
Alte aspecte de reținut:
- În funcție de specificul firmei valoarea bilanțieră a imobilizărilor corporale poate fi semnificativă sau nu (firme din sectorul producție, distribuție versus firme care furnizează servicii)
- Metoda de amortizare aleasă va avea impact asupra profitabilității firmei. Companiile pot opta pentru doua metode de amortizare: una fiscală, stabilită de lege, folosită la calculul impozitului pe profit și una contabilă, stabilită de management, folosită pentru calculul rezultatului net
- Pentru firme care dețin imobilizări corporale cu valori semnificative (ex. terenuri, clădiri) trebuie sa se analizeze opțiunea reevaluării lor în cazul în care valoarea reală a acestora diferă semnificativ față de valoarea contabilă
- Dacă firma nu are resurse financiare suficiente pentru achiziția imobilizărilor corporale se poate opta pentru leasing.
2.Analiza capitalului de lucru
Capitalul de lucru (denumit și fond de rulment) este un instrument financiar care indica lichiditatea operațională a unei companii. Acesta ne arată daca compania reușește să genereze suficient cash din activități operaționale (cash + creanțe + stocuri ) pentru a plăti datoriile curente.
Se calculează ca diferență între active curente și datorii curente.
Activele curente includ în principal: Cash, Creanțe, Stocuri sau alte active care se așteaptă să fie transformate în cash într-o perioadă maxima de 1 an de zile.
Datoriile curente includ în principal: Furnizori, Împrumuturi pe termen scurt, Taxe, alte datorii care se așteaptă să genereze ieșiri de cash într-o perioadă maximă de 1 an de zile.
Putem întâlni cazul când o companie are profituri și vânzări semnificative dar are un fond de rulment insuficient. Această problema poate cauza imposibilitatea companiei de a-și plăti datoriile curente deși are profitabilitate buna și dacă situația persistă în timp este un semnal de îngrijorare și poate genera intrarea firmei în insolvență.
Nu trebuie sa monitorizam doar profitabilitatea
Indicatorul de performanță cel mai des monitorizat de companii este profitabilitatea, ceea ce trebuie să reținem este că profitabilitatea analizată singular nu furnizează un diagnostic complet. Monitorizarea Cash-ului și a activelor nete (capitalul propriu) furnizează informații importante ce trebuiesc luate în calcul.
Capitalul de lucru este considerat predecesorul cash-ului. De aceea este foarte important ca managementul să monitorizeze constant atât capitalul de lucru cât și cash-ul.
Când capitalul de lucru nu este corespunzător controlat, deteriorarea cash-ului poate afecta, în mod critic, abilitatea companiei de a-și finanța operațiunile, de a reinvesti în afacere și, în cele din urmă, sa supraviețuiască.
Ce înseamnă fond de rulment adecvat?
Valoarea recomandata a indicatorului de lichiditate curenta este de 1.5-2.

Însă atenție fondul de rulment adecvat variază semnificativ de la o companie mică la una mare, de la o companie de producție la una de retail, de la un start-up la o companie în faza maturității, de aceea nu există o valoare optimă standard, aceasta trebuie judecată distinct în fiecare caz.
3.Cash (Numerar)
Criza ne-a convins de adevărul afirmației “Cash is the king”. Atât în condiții de boom în economie dar mai ales în condiții de criză managementul cash-ului într-o firmă este vital.
Deteriorarea cash-ului poate afecta, în mod critic, abilitatea companiei de a-și plăti datoriile, care generează o situație de insolvență care daca nu poate fi depășită poate genera lichidarea afacerii.
Managementul trebuie să planifice necesarul de cash și să-l monitorizeze constant pentru a preveni riscul de incapacitate de plată.
4.Creanțele (Clienți)
Este important să analizăm continuu:
- soldul total al creanțelor și pe tipuri de clienți,
- soldul total al creanțelor și vechimea acestora
- perioada de recuperare medie a creanțelor (Creanțe medii / Vânzări nete anuale * 365 zile) versus perioada standard de scadență stabilită în contracte.
- Daca perioada medie a scadentei conform contractelor cu clienții este de 30 de zile iar calculul perioadei de recuperare amintit denotă o valoare de 60 de zile înseamnă căci creanțele nu se recuperează corespunzător cu un impact negativ asupra cash-ului.
- această analiză ne ajută să vedem dacă există clienți vechi nerecuperați și sa luam măsurile necesare.
! Nu uitați nu este important doar sa creșteți vânzările daca nu recuperați creanțele în timp util puteți ajunge în stare de insolvență. Firmele în perioada de criză nu au dat faliment pentru că nu au avut profit ci pentru că nu au mai avut cash (în strânsă legătura cu monitorizarea fondului de rulment și a cash-ului)
De asemenea un alt risc potențial este așa numitul overtrading (supra-producție / distribuție). Termenul definește cazul în care companiile își dezvolta operațiunile prea repede, agresiv acest lucru ducând la o creștere a îndatorării. Creșterea cheltuielilor cu dobânzile impactează negativ profitul net, duce la scăderea fondul de rulment. Companiile în cele din urma au probleme de lichiditate și pot ajunge la insolvență (situație prezentă în perioade de boom dinaintea crizei).
Necesitatea existentei unui Credit Management
Ce reprezintă Credit Management: fiecare client este analizat în funcție de riscul asociat și se alocă o valoare numită “credit limit” care reprezintă maximum vânzării pe credit către acel client.
Soldul creanțelor neîncasate se monitorizează continuu pe fiecare client în parte și nu poate depăși limita de credit. Daca un client ajunge sa depășească limita de credit pentru ca nu și-a plătit creanțele restante vom stopa livrările până când acesta achita restanțele.
Reprezintă o măsură de protecție împotriva riscului de acumulare a unor valori mari de creanțe neîncasate.
5.Furnizori
Este important de avut în vedere următoarele:
- atenție la plata la scadenta a datoriilor în special cele purtătoare de penalități și care pot genera riscuri de întrerupere a activității
- Este important sa plătim furnizorii la scadență deoarece dorim o relație stabilă cu acești parteneri
- atenție la ce termene de scadență putem accepta în contractele cu furnizorii (ideal cât mai mari și în corelație cu termenele de încasare la clienți).
- De reținut caci creditul comercial (perioada pe care ne-o acorda furnizorii de la livrare produse/ servicii și până vom achita datoria) este cel mai ieftin tip de finanțare
- în situații dificile de lipsă de numerar trebuie adoptată o politică corectă privind perioada de recuperare clienți (încercăm sa o reducem) care va fi corelată cu perioada de plată a furnizorilor (încercăm sa o creștem)
6.Stocuri
Firma trebuie sa aibă o procedură de management a stocurilor care vizează planificarea și controlul stocurilor cu scopul de a reducere cantitățile de materii prime, mărfuri, produse finite stocate. Se vor determina cantități minime care trebuie sa fie în stoc pentru asigurarea continuității activității.
Monitorizați viteza de rotație și cheltuielile cu stocarea. Valoarea stocului trebuie sa fie corelată cu volumul vânzărilor și perioada de producție sau achiziție a stocurilor pentru a se evita lipsa de stoc sau stocarea excesivă.
7.Datorii pe termen lung
Datoriile pe termen lung reprezintă surse de finanțare externe (credite, leasinguri).
Firma trebuie sa aibă un echilibru intre sursele proprii de finanțare (capitalul propriu) și sursele externe.
În cazul în care firma apelează într-o măsură prea mare la îndatorare exista riscul ca firma sa nu mai poată plăti cheltuielile cu dobânda și sa impacteze negativ într-o prima fază profitabilitatea firmei dar și continuarea activității.
Se consideră caci datoriile pe termen lung nu trebuie sa depășească 30% din capitalurile proprii iar raportul dintre datoriilor totale și capitaluri proprii sa fie subunitar.
8.Capitaluri proprii
Capitalurile proprii denumite și active nete reprezintă averea neta a societății și se calculează ca diferență intre total active și total datorii.
Aici se includ: capitalul social, rezultatul reportat și rezervele.
Daca societatea a înregistrat un activ net negativ, trebuie analizate în primul rând cauzele care au condus la această situație, care pot fi:
- înregistrarea în unul sau mai mulți ani de pierderi care, cumulat sunt mai mari decât capitalul social plus rezervele;
- active de natura imobilizărilor sub-evaluate;
- realizarea unui profit care a fost repartizat în întregime ca dividende în condițiile în care societatea a făcut investiții fără să repartizeze o parte din profit pe rezerve în vederea susținerii investițiilor.
Daca societatea nu are perspective sa realizeze un profit suficient care să acopere capitalurile proprii negative se recomandă majorarea capitalului social.
Fiecare din aceste analize, pornind de la anumite valori din Bilanțul Contabil, oferă informații utile pentru management care pot fi corelate cu alte tehnici și metode de analiza financiară.
Vrei sa citesti si alte articole cu sfaturi pentru maximizarea performantei financiare? Te invit sa citesti blogul www.alinademeter.ro, canal de educatie financiara pentru succesul afacerii.