Orice companie cu peste 50 de angajati este obligata sa angajeze persoane cu handicap în proporţie de cel puţin 4% din numărul total salariati conform legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Conform legii aceste persoane juridice pot opta intre:
– a plati lunar către bugetul de stat o sumă egala cu 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.
sau
-a achiziţiona de respective suma produse sau servicii obtinute prin activitatea unităţilor protejate autorizate.
Aceasta obligatie se declara prin formularul 100 la rd. 23 „Vărsăminte de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate”.
In cazul in care valoarea achiziţiilor de la unitati protejate este mai mică decât suma datorata la buget, la rd. 23 „Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate” se declară diferenţa dintre echivalentul sumei datorate la buget şi valoarea produselor şi serviciilor achiziţionate;
In cazul în care valoarea achiziţiilor este mai mare decât echivalentul sumei datorate la bugetul, rd. 23 „Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate” nu se declară în luna de raportare, iar diferenţa de sume se reportează în lunile următoare prin diminuarea obligaţiei de plată.