Reorganizarea ANAF

In data de 29 iunie 2013 a fost publicata in Monitorul Oficial OUG nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii ANAF.Aceasta se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbţie şi preluarea activităţii Autorităţii Naţionale a Vămilor, şi prin preluarea activitatii Garzii Financiare, instituţie care se desfiinţează. In cadrul ANAF se înfiinţează Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuţii de prevenire şi de combatere a actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală.

În cadrul acestei structuri funcționează pe lângă structurile de prevenire şi control, Direcţia de Combatere a Fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiuni economico-financiare.

Conform comunicatului de pe site-ul Ministerului de Finante, numirea personalului antifraudă se va face pe bază de concurs sau examen, ocuparea funcţiilor publice fiind făcută în urma promovării evaluărilor psihologice complexe, organizate prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii şi a evaluărilor de integritate.

În cadrul analizei efectuate în cadrul acestui proces de reorganizare au fost identificate următoarele puncte slabe ale agenţiei:

• nivelul redus al conformării voluntare ;

• structura organizatorică actuală, în special cea a aparatului teritorial, care presupune costuri ridicate de administrare;

• toate structurile includ funcţii de directori executivi adjuncţi, şefi de administraţii, şefi de administraţii adjuncţi etc.

• la nivel naţional, aproximativ 49% din resursele umane ale ANAF se află în birourile judeţene, iar 43% în birourile operaţionale. Activitatea desfaşurată la nivelul structurii judeţene este un amestec de activităţi funcţionale (asistenţă, monitorizare, coordonare, funcţii suport, etc.) şi activităţi operaţionale (ex: inspecţie fiscală).

• acest tip de organizare tinde să crească numărul de structuri şi de funcţii de conducere.

• distribuţia ineficientă a personalului între diferitele activităţi ale administraţiei fiscale, precum şi între diferite unităţi de la nivel teritorial, nerespectându-se, de la un judeţ la altul, aceeaşi proporţie între numărul de personal alocat şi numărul de contribuabili administraţi sau veniturile realizate.

Schimbarile preconizate:

1. crearea nivelului regional în scopul reducerii numărului de raportări către centrala ANAF, îmbunătăţirii planificării şi controlului, reducerii costului colectării şi creării de unităţi mai echilibrate din perspectiva ponderii economice şi a ponderii în colectarea veniturilor.

2. crearea structurii antifraudă prin reorganizarea controlului operativ în cadrul aparatului propriu al ANAF.

Sursa:www.mfinante.ro

 

Articole similare

Comentariul tau aici