Un nou Proiect de Hotărâre privind intensitatea maximă a ajutorului de stat regional în perioada 2014-2020 pentru investiţii iniţiale a fost publicat în data de 27.05.2014.
Acest act normativ are ca obiect determinarea, în aplicarea prevederilor Orientărilor comunitare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014-2020, a intensităţii maxime admise a ajutorului de stat regional pentru investiţii iniţiale, ce poate fi acordat în România întreprinderilor mari, respectiv mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în reglementările în domeniul ajutorului de stat, se arata nota de fundamentare a proiectului.
Aplicarea până la 30 iunie 2014 a ajutoarelor de stat cu obiectiv regional existente în România – aceasta fiind data până la care Comisia Europeană a decis să prelungească valabilitatea „Liniilor directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013”, a „Comunicării privind evaluarea aprofundată a ajutoarelor regionale acordate pentru proiecte mari de investiţii[1], precum şi a Regulamentului (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratat”[2] – a fost aprobată prin Decizia C(2013) 7177 final/25.10.2013.
Drept urmare, forul comunitar va aplica prevederile aferente „Liniilor directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013” în cazul ajutoarelor de stat regionale acordate sau care urmează a fi acordate până la data de 30 iunie 2014, urmând ca reglementarile „Orientărilor comunitare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014-2020” să fie aplicabile ajutoarelor regionale care se vor acorda începând cu data de 1 iulie 2014.
Notificarea noii hărţi regionale presupune informarea oficială a Comisiei Europene asupra iniţierii de către autorităţile române a unui proiect de act normativ care stabileşte atât categoria de zonă în care se încadrează fiecare regiune de dezvoltare din România, eligibilă pentru acordarea de ajutoare de stat regionale, cât şi intensităţile maxime ale ajutorului de stat care poate fi acordat în conformitate cu prevederile Capitolului 5 din Orientările comunitare.
-potrivit datelor furnizate de Eurostat, Regiunile de dezvoltare Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia şi Sud-Vest Oltenia au PIB/cap de locuitor mai mic sau egal cu 75% din media UE-27 (pe baza mediei ultimilor trei ani pentru care sunt disponibile date Eurostat), acestea sunt desemnate zone „a” eligibile, potrivit pct. 151 lit. a) din Orientările comunitare şi le corespunde o intensitate maximă a ajutorului de stat de 50% pentru întreprinderi mari, 60% pentru întreprinderi mijlocii, respectiv 70% pentru întreprinderi mici, în conformitate cu pct. 172, lit. a) (PIB/cap de locuitor mai mic sau egal cu 45% din media UE-27), coroborat cu pct. 177 din Orientările comunitare (intensitățile maxime ale ajutoarelor prezentate pot fi majorate cu până la 20 de puncte procentuale pentru întreprinderile mici sau cu până la 10 puncte procentuale pentru întreprinderile mijlocii).
– potrivit datelor furnizate de Eurostat, Regiunea de Dezvoltare Vest are PIB/cap de locuitor mai mic sau egal cu 75% din media UE-27 (pe baza mediei ultimilor trei ani pentru care sunt disponibile date Eurostat), aceasta este desemnată zonă „a” eligibilă, potrivit pct. 151 lit. a) din Orientările comunitare şi îi corespunde o intensitate maximă a ajutorului de stat de 35% pentru întreprinderi mari, 45% pentru întreprinderi mijlocii, respectiv 55% pentru întreprinderi mici, în conformitate cu pct. 172, lit. b) (PIB/cap de locuitor situat între 45% şi 60% din media UE-27), coroborat cu pct. 177 din Orientările comunitare (intensitățile maxime ale ajutoarelor prezentate pot fi majorate cu până la 20 de puncte procentuale pentru întreprinderile mici sau cu până la 10 puncte procentuale pentru întreprinderile mijlocii).
– Regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov are PIB/cap de locuitor mai mare de 75% din media UE-27 (pe baza mediei ultimilor trei ani pentru care sunt disponibile date Eurostat), aceasta este desemnată zonă „c” eligibilă (fostă zonă „a”), potrivit pct. 158 lit. a) din Orientările comunitare şi îi corespunde o intensitate maximă a ajutorului de stat de 10 % Echivalent Subvenţie Brută (ESB), care poate fi majorată cu până la 5 puncte procentuale între 1 iulie 2014 și 31 decembrie 2017.
– intensitatea maximă a ajutoarelor de stat ce pot fi acordate în Regiunea Bucureşti-Ilfov este stabilită/tratată distinct pentru fiecare zonă de nivel NUTS 3 componentă, respectiv municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov, după cum urmează:
Municipiul Bucureşti pentru perioada 2014 – 2017
– întreprinderi mari intensitate 15% (conform pct. 175 din Orientările comunitare);
– întreprinderi mijlocii intensitate 25% (conform pct. 177din Orientările comunitare);
– întreprinderi mici intensitate 35% (conform pct. 177din Orientările comunitare).
Municipiul Bucureşti pentru perioada 2018 – 2020
– întreprinderi mari intensitate 10% (conform pct. 175din Orientările comunitare);
– întreprinderi mijlocii intensitate 20% (conform pct. 177din Orientările comunitare);
– întreprinderi mici intensitate 30% (conform pct. 177din Orientările comunitare).
Judeţul Ilfov pentru perioada 2014-2020
– întreprinderi mari intensitate 35% (judeţul Ilfov [nivel NUTS 3] din zona „c” predefinită (fosta zonă „a”) Bucureşti-Ilfov [nivel NUTS 2] se învecinează la Nord cu judeţul Prahova, la N-E cu judeţul Ialomiţa, la S-E cu judeţul Călăraşi, la S- V cu judeţul Giurgiu şi la N-V cu judeţul Dâmboviţa, toate aceste judeţe făcând parte din Regiunea Sud-Muntenia, zonă „a” cu o intensitate a ajutorului pentru întreprinderi mari de 50%, prevăzută la pct. 5 din tabelul de mai sus. Astfel, conform pct. 176 din Orientările comunitare, intensitatea maximă a ajutorului de stat în cazul judeţului Ilfov poate fi majorată până la 35%, astfel încât diferența dintre intensitățile celor două zone să se menţină la 15 puncte procentuale);
– întreprinderi mijlocii intensitate 45% (conform pct. 177din Orientările comunitare);
– întreprinderi mici intensitate 55% (conform pct. 177din Orientările comunitare).