Asociaţiile de proprietari organizează şi conduc contabilitatea în partidă simplă. Evidenţele sunt ţinute în limba română şi în moneda naţională.
Asociaţiile de proprietari au obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţe impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat, precum şi obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă.
Unde se pastreaza evidentele contabile?
Evidenţele vor fi păstrate la domiciliul fiscal al asociaţiei, inclusiv pe suport electronic, sau pot fi încredinţate spre păstrare unei societăţi autorizate, potrivit legii, să presteze servicii de arhivare. Pentru exerciţiul financiar în curs evidenţele se păstrează la domiciliul fiscal al contribuabililor.
Evidenta contabila pe calculator
În cazul în care evidenţele contabile/fiscale sunt ţinute cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe lângă datele arhivate în format electronic, asociaţia este obligată să păstreze şi să prezinte aplicaţiile informatice cu ajutorul cărora le-a generat.
Registre utilizate de asociatiile de proprietari
Asociaţiile de proprietari sunt obligate să evidenţieze veniturile realizate şi cheltuielile efectuate aferente activităţilor economice desfăşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege.
Asociaţiile de proprietari sunt obligate să utilizeze pentru activitatea desfăşurată documente primare şi de evidenţă contabilă stabilite prin lege, şi să completeze integral rubricile formularelor, corespunzător operaţiunilor înregistrate. În situaţia utilizării sistemelor informatice financiar-contabile, este necesar să fie respectate criteriile minimale privind programele informatice utilizate în domeniul financiar – contabil, prevăzute de normele metodologice de întocmire şi utilizare a registrelor şi formularelor comune pe economie privind activitatea financiară şi contabilă, elaborate de Ministerul Finanţelor Publice.
Organul fiscal poate lua în considerare orice evidenţe ţinute de contribuabil pe care le consideră relevante pentru impunere.