Modificarea legii taximetriei

Legea nr. 129/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

 

Modificari :

 

Art. 7. –

(1) Transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se execută numai de către transportatori autorizaţi, care deţin autorizaţii taxi valabile, în cazul transportului în regim de taxi, sau copii conforme valabile, în cazul transportului în regim de închiriere, eliberate în condiţiile prezentei legii, pentru fiecare autovehicul utilizat.

(2) Este interzis transportul public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă, potrivit prevederilor alin. (1).

(3) Este interzis transportul public, contra cost, de mărfuri sau de bunuri cu un autovehicul cu masa maximă autorizată de cel mult 3,5 tone, fără a deţine pentru acesta autorizaţie taxi valabilă, potrivit prevederilor alin. (1), ori altă autorizaţie valabilă.”

2. La articolul 55 punctul 3, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:

” h) aplicabilă persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea, în mod repetat, de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără respectarea prevederilor art. 7 alin. (2) sau, după caz, ale art. 7 alin. (3).”

Articole similare

Comentariul tau aici