Contributia la fondul de handicap valabila din 01.09.2017

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

Va reamintim ca potrivit art. 78 al.2 din Legea 448/2006 privind  protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.

Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin. (2), plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.

Avand in vedere aceste modificari:

  • contributia operatorilor economici se mareste semnificativ inceapnd cu 01.09.2017, termen de plata 25.10.2017
  • operatorii economici ce datorează contribuția pentru neîncadrarea persoanelor cu handicap trebuie să achite direct bugetului de stat contribuția, fără ca aceștia să aibă posibilitatea să diminueze sumele datorate cu bunuri și servicii achiziționate de la unități protejate

 

Articole similare