Contribuabilii plătitori de TVA cu termen lunar au obligaţia de a depune lunar formularul 394 „Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional”. Pe luna ianuarie 2012, termenul este 27 februarie 2012.
Mod de depunere:
Declaraţia se depune în format electronic sub forma unui fişier .pdf astfel:
– în format hârtie semnat şi ştampilat însoţit de suportul electronic la registratura organului fiscal sau prin poştă cu confirmare de primire;
– prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe portalul e-România.
Declaraţia se completează şi se validează cu ajutorul programelor de asistenţă, care sunt puse gratuit la dispoziţia contribuabililor de unităţile fiscale, sau pot fi descărcate de pe websiteurile ANAF- www.anaf.ro, secţiunea Declaraţii electronice/ Descărcare declaraţii .