Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
In MOF 717/2017 a fost publicat O 2343/2017 privind procedura de lucru in ce priveste contractele cu timp partial , mai precis a prevederilor art.140 alin (3) lit e) din Codul fiscal. (se poate descarca aici)
Procedura se aplica salariatilor care realizeaza in cursul aceleiasi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor in baza a doua sau mai multe contracte de munca iar baza de calcul cumulata este cel putin egala cu 1.450 lei, pentru care angajatorii datoreaza CAS si CASS la nivelul venitului brut realizat efectiv si nu la nivelul salariului minim brut calculat in functie de numarul de zile lucrate.
Iata si procedura :
- angajatii au obligatia sa depuna la fiecare angajator o declaratie pe propria raspundere ca veniturile brute cumulate din contractele de munca pe care le au sunt cel putin egale cu salariul minim brut pe tara.
- prin exceptie, daca la unul dintre angajatori, angajatul obtine un venit brut cel putin egal cu salariul minim brut corespunzator numarului de zile lucrate in acea luna, nu trebuie sa depuna la acel anajator respectiva declaratie.
- declaratia se depune lunar, pana in data de 5 a lunii urmatoare celei pentru care se calculeaza salariile.
- pentru ca angajatul sa stie care este venitul brut de la fiecare loc de munca, angajatorul are obligatia sa elibereze la cerere o adeverinta care sa ateste acest lucru.
- daca angajatul nu depune aceasta declaratie, angajatorul are obligatia sa calculeze CAS si CASS la salariul minim brut garantat (daca venitul brut pentru respectivul contract part time este mai mic decat 1450 lei).
- in cazul in care contractul este activ doar o fractiune din luna nivelul salariului minim brut se calculeaza proportional, astfel: (salariul minim brut x nr de zile lucrate in luna)/nr de zile lucratoare in luna
- declaratia este document justificativ pentru fiecare angajator si trebuie inregistrata si tinuta evidenta lor;
Modelul declaratiei:
Declaratie
Sub sanctiunile aplicate faptei de fals in declaratii prevazute de Legea 286/2009 privind Codul penal, cu modificarile si completarile ulterioare,
subsemnatul/subsemnata………………………………………………………………………………………………………………………………………
domiciliat(a) in…………………………., str……………………….nr………. bl….. sc……ap….. judetul/sectorul…………….., legitimat(a) cu BI/CI seria…..nr………….., CNP……………………………………………….
declar pe proprie raspundere urmatoarele:
In cursul lunii:………………………………………..am realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor in baza a doua sau mai multe contracte individuale de munca, iar baza lunara de calcul cumulata aferenta acestora este cel putin egala cu salariul minim brut pe tara.
Data……………… Semnatura……………….
Vrei sa stii mai multe despre salarizare ? Comanda Salarizarea pas cu pas!