Analiza rezultatului din exploatare

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

Analiza rezultatului din exploatare este prezentata in notele explicative la situatiile financiare.

Iata un model : 

1.Cifra de afaceri
2.Costul bunurilor vandute si al serviciilor prestate ( 3+4+5)
3.Cheltuielile activităţii de bază
4.Cheltuielile activităţilor auxiliare
5.Cheltuielile indirecte de producţie
6.Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (1-2)
7.Cheltuieli de desfacere;
8.Cheltuieli generale de administratie;
9.Alte venituri din exploatare;
10.Rezultatul din exploatare (6 – 7 – 8 + 9)

Ce se cuprinde  la fiecare din aceasta categorie ?

Cifra de afaceri – reprezinta veniturile din vanzarea produselor si serviciilor companiei (grupa 70 din planul de conturi). In cifra de afaceri nu se inregistreaza TVA.

Cheltuielile activităţii de bază – sunt cheltuieli directe de productie precum materiale directe, manoperă directă efectuate pentru activitatea de baza a unitatii , energia consumata pentru activitatea de baza. Activitatea de baza este cea reflectata de regula de CAEN-ul firmei.

Cheltuielile activităţilor auxiliare– sunt tot cheltuieli directe de productie insa se refera la alte activitati decat cele de baza. Ele vin sa sprijine activitatile productive.

Cheltuielile indirecte de producţie: sunt cheltuieli care nu se pot identifica şi atribui direct pe un obiect de cost, ci se refera la întreaga activitate a unei secţii, atelier etc.

Cheltuielile indirecte cuprind:

– regia fixă de producţie, formată din cheltuieli care rămân relativ constante, indiferent de volumul producţiei, cum ar fi: amortizarea utilajelor şi echipamentelor, cheltuieli cu întreţinerea secţiilor şi utilajelor, cheltuielile de administrare a secţiilor;
– regia variabilă de producţie, formată din acele cheltuieli indirecte de producţie care variază în raport cu volumul producţiei (costuri indirecte cu materialele şi cu forţa de muncă).

Cheltuieli de desfacere: sunt cheltuieli generate de vanzarea produselor entitatii, de exemplu :cheltuieli de reclama si publicitate, cheltuieli cu ambalajele, salariile personalului care se ocupă de distribuţia produselor.

• Cheltuieli generale de administratie- sunt aferente intregii activitati a unitatii, de exemplu : cheltuieli cu utilitatile, chiria.  Cheltuielile de administrare nu sunt incluse in costul de productie.

• Alte venituri din exploatare – aici sunt incluse venituri care rezulta tot din exploatare dar care nu se regasesc in cifra de afaceri de exemplu: venituri din despagubiri, amenzi si penalitati, venituri din donatii si subventii primite, venituri din vanzarea activelor si alte operatii de capital, venituri din subventii pentru investitii, alte venituri din exploatare, etc.

 Ghidul trezoreriei – comanda aici!

Articole similare

Comentariul tau aici