Hotărârea nr. 24/2014 privind aprobarea Procedurilor de organizare a cursului şi a testului de verificare a cunoştinţelor privind auditarea operaţiunilor finanţate din fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori, pentru auditorii financiari, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România a fost publicata Publicat în Monitorul Oficial, nr. 338 din 08.05.2014.
Prezentele proceduri se aplică următoarelor categorii de persoane:
– auditori financiari activi, care la data organizării cursului şi a testului de verificare a cunoştinţelor pentru auditarea operaţiunilor finanţate din fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori au toate obligaţiile faţă de Cameră îndeplinite, au obţinut calificativul A, pe persoană fizică sau juridică, la ultima inspecţie de calitate efectuată de către Departamentul de monitorizare şi competenţă profesională din cadrul Camerei şi împotriva cărora nu au fost pronunţate sancţiuni disciplinare rămase definitive în ultimii 3 ani;
– auditori financiari activi, care la data organizării cursului şi a testului de verificare a cunoştinţelor pentru auditarea operaţiunilor finanţate din fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori au toate obligaţiile faţă de Cameră îndeplinite, nu au fost inspectaţi niciodată de către Departamentul de monitorizare şi competenţă profesională din cadrul Camerei şi împotriva cărora nu au fost pronunţate sancţiuni disciplinare rămase definitive în ultimii 3 ani.
Prevederi :
- Cursul şi testul de verificare a cunoştinţelor pentru auditarea operaţiunilor finanţate din fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori se organizează de două ori pe an, în lunile februarie şi septembrie.
- Cursul pentru auditarea operaţiunilor finanţate din fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori se organizează pentru minimum 100 de persoane. În cazul în care numărul persoanelor înscrise va fi mai mic de 100, cursul va fi reprogramat, iar persoanele înscrise vor fi transferate într-o serie ulterioară.
- Camera va publica pe site-ul propriu data la care va avea loc testul, locaţia desfăşurării testului, bibliografia pentru test, precum şi alte informaţii suplimentare necesare.
- Testul susţinut la finalul cursului pentru auditarea operaţiunilor finanţate din fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori va cuprinde două probe:
1. proba scrisă; timpul alocat probei scrise este de 3 ore;
2. proba orală.
- Punctajul de promovare pentru proba scrisă trebuie să fie minimum 7.
- Proba orală va fi susţinută doar de persoanele care sunt declarate admise la proba scrisă.
Proba orală se va organiza după afişarea rezultatelor pentru proba scrisă.
Pentru a fi considerat admis, punctajul final de promovare a testului de verificare a cunoştinţelor trebuie să fie minimum 7.