Potrivit Codului Muncii (1) nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege.
(2) Reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
(3) În cazul pluralităţii de creditori ai salariatului va fi respectată următoarea ordine:
a) obligaţiile de întreţinere, conform Codului familiei;
b) contribuţiile şi impozitele datorate către stat;
c) daunele cauzate proprietăţii publice prin fapte ilicite;
d) acoperirea altor datorii.
(4) Reţinerile din salariu cumulate nu pot depăşi în fiecare lună jumătate din salariul net.
Astfel, singurele retineri din salariu pe care angajatorul are dreptul sa le efectueze in lipsa unei hotarari judecatoresti, sunt impozitele si contributiile pe care salariatul le datoreaza, lunar, statului. Celelalte retineri, de orice natura ar fi acestea, se vor face numai in temeiul unui titlu executoriu
Angajatorului ii este interzis sa faca retineri de salariu in baza unor decizii de imputare. Daca are pretentii de natura baneasca pentru acoperirea vreunui prejudiciu cauzat lui, de catre salariat, angajatorul este obligat sa se adreseze instantei civile, deci conform dreptului comun( civil) cu o actiune in pretentii.