Cateva lucruri bine de stiut despre inspectia fiscala

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

Inspectia fiscala reprezinta verificarea legalitatii si conformitatii declaratilor fiscale, corectitudinii si exactitatii indeplinirii obligatilor in legatura cu stabilirea obligatilor fiscale de catre contribuabil, respectarii prevederilor legislatiei fiscale si contabile, verificarea sau stabilirea bazelor de impozitare si stabilirea diferentelor de obligatii fiscale principale.

In scopul efectuarii inspectiei fiscale, organul de inspectie fiscala procedeaza la:

  • examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului;
  • verificarea concordanței dintre datele din declarațiile fiscale cu cele din evidența contabilă și fiscală a contribuabilului;
  • analiza și evaluarea informațiilor fiscale, în vederea confruntării declarațiilor fiscale cu informațiile proprii sau din alte surse și, după caz, a descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legislației fiscale;
  • verificarea, constatarea și investigarea fiscală a actelor și faptelor rezultând din activitatea contribuabilului/plătitorului supus inspecției sau altor persoane privind legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale, corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de legislația fiscală și contabilă;
  • solicitarea de informații de la terți;
  • verificarea locurilor unde se realizează activități generatoare de venituri impozabile ori unde se află bunurile impozabile;
  • solicitarea de explicații scrise de la reprezentantul legal al contribuabilului/plătitorului sau împuternicitul acestuia ori de la persoanele prevăzute la art. 124 alin. (1), după caz, ori de câte ori acestea sunt necesare în timpul inspecției fiscale, pentru clarificarea și definitivarea constatărilor;
  • informarea reprezentantului legal al contribuabilului/plătitorului sau a împuternicitului acestuia, după caz, cu privire la constatările inspecției fiscale, precum și discutarea acestora;
  • stabilirea corectă a bazei de impunere, a diferențelor datorate în plus sau în minus, după caz, față de obligația fiscală principală declarată de către contribuabil și stabilită, după caz, de organul fiscal;
  • sancționarea potrivit legii a faptelor reprezentând încălcări ale legislației fiscale și contabile constatate și dispunerea de măsuri pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la prevederile legislației fiscale și contabile;
  • dispunerea măsurilor asigurătorii în condițiile legii;
  • aplicarea de sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal.

Nu intră în atribuțiile inspecției fiscale efectuarea de constatări tehnico-științifice sau orice alte verificări solicitate de organele de urmărire penală în vederea lămuririi unor fapte ori împrejurări ale cauzelor aflate în lucru la aceste instituții.

Ce persoane sunt supuse inspectiei fiscale ?

Se exercita asupra oricaror persoane si entitati, indiferent de forma lor de organizare, care au obligatii de stabilire, retinere sau plata a obligatiilor fiscale prevazute de lege.

Care sunt regulile inspectiei fiscale ?

Activitatea de inspecție fiscală se organizează și se desfășoară în baza unor programe anuale, trimestriale și lunare.

Condițiile pentru întocmirea programelor se aprobă astfel:

a) prin ordin al președintelui A.N.A.F., în cazul inspecției fiscale efectuate de organul fiscal central;

b) prin acte ale autorităților administrației publice locale emise în condițiile legii, în cazul inspecției fiscale efectuate de organul fiscal local.

Inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare tip de creanță fiscală și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.

La începerea inspecției fiscale, organul de inspecție fiscală trebuie să prezinte contribuabilului legitimația de inspecție și ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de inspecție fiscală. începerea inspecției fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control ori de câte ori există obligația ținerii acestuia.

La finalizarea inspecției fiscale, contribuabilul este obligat să dea o declarație scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziție toate documentele și informațiile solicitate pentru inspecția fiscală. în declarație se menționează și faptul că au fost restituite toate documentele solicitate și puse la dispoziție de contribuabil.

Contribuabilul are obligația să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecției fiscale, în termenele și condițiile stabilite de organul de inspecție fiscală.

Articole similare

Comentariul tau aici