Ce contributii suporta o persoana in concediu de maternitate ?

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Asiguratele au dreptul la concedii pentru sarcina si lauzie, pe o perioada de 126 de zile calendaristice, perioada in care beneficiaza de indemnizatie de maternitate.

Concediul pentru sarcina se acorda pe o perioada de 63 de zile inainte de nastere, iar concediul pentru lauzie pe o perioada de 63 de zile dupa nastere.

Concediile pentru sarcina si lauzie se pot compensa intre ele, in functie de recomandarea medicului si de optiunea persoanei beneficiare, in asa fel incat durata minima obligatorie a concediului de lauzie sa fie de 42 de zile calendaristice.

Cuantumul brut lunar al indemnizatiei de maternitate este de 85% din baza de calcul. Baza de calcul se determina ca medie a veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, pana la limita a 12 salarii minime brute pe tara lunar, pe baza carora se calculeaza contributia asiguratorie pentru munca.

Ce contributii suporta o persoana cu concediu de maternitate ?

O persoana care se afla in concediu de maternitate va suporta urmatoarele contributii sociale obligatorii:

  • CAS (25%) – se suporta;
  • CASS (10%) – potrivit art. 154 alin. (1) litera g.) din Codul Fiscal – sunt exceptate de la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate femeile insarcinate si lauzele;
  • Impozit pe venit (10%) – potrivit art. 62 litera c.) din Codul Fiscal – urmatoarele venituri nu sunt impozabile: indemnizatiile pentru: risc maternal, maternitate, cresterea copilului si ingrijirea copilului bolnav, potrivit legii.

In ceea ce priveste contributia CAM (2.25%) suportata de angajator, potrivit art. 220^5 din Codul Fiscal – contributia asiguratorie pentru munca nu se datoreaza pentru prestatiile suportate din bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul asigurarilor pentru somaj, precum si din Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate.

Astfel ca, datorita faptului ca indemnizatia de maternitate si cea de risc maternal fac parte din categoria indemnizatiilor suportate integral din bugetul FNUASS si datorita celor mentionate in Codul Fiscal (art. 220^5), rezulta faptul ca angajatorul nu va suporta deloc CAM (2.25%) pentru indemnizatia de maternitate.

Autor articol: Diana Lodoaba, economist, profil Linkedin -click aici-

Articole similare

8 Thoughts to “Ce contributii suporta o persoana in concediu de maternitate ?”

  1. Dinculescu Silvia

    Buna ziua,
    Imi puteti indica va rog ce taxe are angajatorul obligatia sa plateasca pe parcursul concediului pre si post natal (cele 128 zile)?

  2. Vasile Pelmus

    Buna!
    As dori sa intreb daca se poate obtine concediu de maternitate/cresterea copilului daca am lucrat in Anglia iar in ultimile 30 de zile am lucrat in Romania si care este procentul de suma obtinuta?

    Va multumesc!

  3. Pop Cristina

    Buna ziua,cum.se calculeaza concediu de maternitate ?25 % din el se retine pt C.A.S?

  4. Gabriela stefania

    Cum se calculeaza concediul de risc maternal daca eu am 10 luni lucrate la firma pina in ziua cind mia acordat concediul de risc in data de 13.12.2019 iar salariul brut de 2080 lei ? Va multumesc!

    1. admin

      Cuantumul indemnizatiei este de 75% din baza de calcul. Baza de calcul este media veniturilor lunare din ultimele 6 luni, din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare. Baza de calcul este 6 luni * 2.080 lei = 12.480 lei . Se calculeaza apoi numarul de zile lucratoare din ultimele 6 luni. Daca luati concediul in decembrie, atunci se calculeaza suma pentru lunile iunie- noiembrie 2019 – in total 128 zile.
      Media zilnica = 12.480 lei/128 zile = 97,5 lei
      Indemnizatia = 0.75*97,5 lei =73,13 lei
      Presupunem ca aveti 20 zile de concediu de risc maternal.
      Pentru aceste zile veti primi o indemnizatie de 20* 73.13= 1.463 lei
      Aceasta este indemnizatia bruta. Din ea se retin 25% cas = 25%* 1.463 lei = 366 lei
      Asadar, indemnizatia neta = 1,097 lei.

  5. Andrei

    Bună seara.
    Vă rog să ma ajutați cu urmatoarea situație.

    Soția a avut venituri din drepturi de proprietate intelectuala (dda) și am aflat târziu că trebuie să semneze separat un contract la casa de asigurări, la care să cotizeze minimum șase luni. Dacă nu cotizează cel puțin șase luni i s-a comunicat că nu poate primi prenatal și post natal. Șase luni se împlinesc în ianuarie. Sunt șanse ca nașterea să aiba loc mai devreme. Dacă are loc in decembrie, contractul este nul.

    In acest moment nu mai are venit pentru că nu i se mai permite sa lucreze și i s-a comunicat de la casa de asigurări că nu poate beneficia de concediu de risc maternal, având venituri din dda.

    Doresc să știu dacă poate beneficia de prenatal și postnatal dacă o voi lua eu in intretinere și va avea calitatea de coasigurat și mai ales dacă informațiile primite, legat de situatiile de mai sus, de la instituțiile statului, sunt corecte.

    Va mulțumesc.
    Andrei

  6. Vlad Dragomir

    O situatie care nu este deloc comentata: avem la Asociatia de Proprietari, o femeie pe post de ingrijitor cu CIM. A iesit la pensie si pentru ca vrea sa mai lucreze in continuare, tot cu contract de munca, am reangajat-o. Avand in vedere ca este la pensie, si este angajata la o asociatie nonprofit, care sunt obligatiile fiscale pentru asociatie si pentru ea in aceasta situatie? Am intrat pe calculatorul de salarii, dar nu este prevazut cazul angajatului pensionar. Cu multumiri, Vlad

    1. admin

      Buna ziua, in acest sens avem un articol care face referire la salariatul pensionar. Nu exista diferenta daca este angajat la SRL sau asociatie non-profit.
      https://www.contzilla.ro/angajat-pensionar-obligatii-contributii-si-restrictii/

Comentariul tau aici