Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Hotărârea Curții în cauzele C-775/21 | Blue Air Aviation și C-826/21| UPFR, 20 aprilie 2023
Difuzarea unei opere muzicale ca muzică ambientală într-un mijloc de transport de pasageri constituie o comunicare publică în sensul dreptului Uniunii
Nu aceasta este însă situația simplei instalări, la bordul unui mijloc de transport, a unui echipament de sonorizare și, dacă este cazul, a unui program informatic care permite difuzarea de muzică ambientală Două organisme române de gestiune colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe în domeniul muzical au introdus acțiuni împotriva operatorului de transport aerian Blue Air și, respectiv, împotriva CFR, o societate română de transport feroviar, având ca obiect plata unor remunerații restante datorate și a unor penalități pentru difuzarea, fără licență, a unor opere muzicale la bordul avioanelor și al vagoanelor de pasageri.
Sesizată cu aceste cauze, Curtea de Apel București solicită printre altele Curții de Justiție să stabilească:
-dacă difuzarea, în interiorul unei aeronave comerciale ocupate cu pasageri, a unei opere muzicale sau a unui fragment de operă muzicală cu ocazia decolării, aterizării sau într-un anumit moment în cursul zborului, prin intermediul instalației de sonorizare generale a aeronavei, constituie o comunicare publică;
-dacă un operator de transport feroviar care folosește vagoane de tren în care sunt montate instalații de sonorizare destinate comunicării de informații călătorilor realizează, prin aceasta, o comunicare publică.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat că difuzarea într-un mijloc de transport de pasageri a unei opere muzicale ca muzică deambientală reprezintă o comunicare publică în sensul dreptului Uniunii. Simpla instalare, la bordul unui mijloc de transport, a unui echipament de sonorizare și, dacă este cazul, a unui program informatic de difuzare de muzică ambientală nu constituie însă o astfel de comunicare. În consecință, dreptul Uniunii se opune unei reglementări naționale care stabilește o prezumție simplă de comunicare publică a operelor muzicale întemeiată pe prezența unor instalații de sonorizare în mijloace de transport.
Curtea amintește mai întâi că statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorilor de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment. Așadar, autorii dispun de un drept cu caracter preventiv care le permite să se interpună între eventualii utilizatori ai operei lor și comunicarea publică pe care acești utilizatori ar putea urmări să o efectueze, în scopul de a o interzice.
În speță, Curtea arată că difuzarea într-un mijloc de transport de pasageri, de către operatorul acestui mijloc de transport, a unei opere muzicale ca muzică ambientală constituie o comunicare publică a acestei opere întrucât, pe de o parte, procedând astfel, acest operator intervine, pe deplin conștient de consecințele comportamentului său, pentru a oferi clienților săi accesul la o operă protejată. În realitate, în lipsa acestei intervenții, clienții respectivi nu ar putea, în principiu, să beneficieze de opera difuzată. Pe de altă parte, această operă este difuzată tuturor grupurilor de pasageri care, simultan sau succesiv, au folosit acest mijloc de transport.
În schimb, simpla furnizare a instalațiilor fizice care permit sau realizează o comunicare nu constituie o comunicare.
Dreptul Uniunii se opune, în consecință, unei reglementări naționale care stabilește o prezumție simplă de comunicare publică întemeiată pe prezența unor instalații de sonorizare în mijloacele de transport. Astfel, o asemenea reglementare poate conduce la a impune plata unei remunerații pentru simpla montare a acestor instalații de sonorizare, chiar în lipsa oricărui act de comunicare publică.
MENȚIUNE: Trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt
sesizate, să adreseze Curții întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii.
Curtea nu soluționează litigiul național. Este de competența instanței naționale să soluționeze cauza conform
deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate
cu o problemă similară.
