Comunicat AJFP Arges cu privire la formularul 010

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

Recent, pe site-ul AJPF Arges a fost publicat un comunicat cu privire la formularul 010 “Declaratie de inregistrare fiscala/Declaratie de mentiuni/Declaratie de radiere pentru persoanele juridice, asocieri si alte entitati fara personalitate juridica”. Iata mai jos informatiile din comunicat:

“Prin Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1382/2017 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de inregistrare fiscala a contribuabililor si a tipurilor de obligatii fiscale care formeaza vectorul fiscal, publicat in M.O. nr. 342/10.05.2017, s-a adaugat rd.7 la sectiunea IV “Alte date privind contribuabilul”, referitor la organizarea si conducerea contabilitatii contribuabililor pe baza de contracte de prestari servicii in domeniul contabilitatii, conform art. 10 alin.(3) din Legea contabilitatii nr.82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Contribuabilii care au obligatia completarii si depunerii formularulu 010 sunt:

  • persoanele juridice romane;
  • asocierile si alte entitati fara personalitate juridica;
  • detinatorii autorizatiilor de punere pe piata a medicamentelor, persoane juridice romane;
  • reprezentanti legali, desemnati potrivit prevederilor O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contributii pentru finantarea unor cheltuieli in domeniul sanatatii prin Legea nr. 184/2015, ai detinatorilor autorizatiilor de punere pe piata a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice romane.

Contribuabilii deja inregistrati nu vor completa si depune formularul 010 pentru declararea informatiilor solicitate prin rd.7 al sectiunii IV “Alte date privind contribuabilul” decat in situatia in care au intervenit alte modificari in datele declarate anterior.

Acest formular se va depune de contribuabili, cu ocazia primei inregistrari fiscale sau cu ocazia declararii de mentiuni, ca urmare a modificarii datelor declarate anterior, caz in care vor completa in mod corespunzator si rd.7 al sectiunii IV. “Alte date privind contribuabilul”, respectandu-se termenul de 15 zile prevazut la art. 88 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 cu modificarile si completarile ulterioare.”

Sursa: AJFP Arges

Autor articol: Diana Dragomir, economist, profil Linkedin -click aici-

Articole similare