Concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului

  • Inscrie-te ACUM la newsletterul GRATUIT Contzilla.ro
  • All Inclusive - toate lucrarile de specialitate - Click AICI!
  • Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

    Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului. Concedierea poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

    Este interzisă concedierea salariaţilor:
    a) pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală;
    b) pentru exercitarea, în condiţiile legii, a dreptului la grevă şi a drepturilor sindicale.

    Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă:

    1. pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii;
    2. pe durata suspendării activităţii ca urmare a instituirii carantinei;
    3.  pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;
    4. pe durata concediului de maternitate;
    5. pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;
    6. pe durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani
    7. pe durata efectuării concediului de odihnă.

    Potrivit art.61 din Codul muncii angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:
    a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;
    b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condiţiile Codului de procedură penală;
    c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;
    d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

    În cazul în care concedierea intervine pentru unul dintre motivele prevăzute mai sus la literele b)-d), angajatorul are obligaţia de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii.
    În cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispoziţiilor art. 247-252.

    Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă.

    Concedierea pentru săvârşirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile şi în termenele stabilite de prezentul cod.

    Concedierea salariatului pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. d) poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin regulamentul intern.

    În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 alin. (1) lit. e), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.

    În situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1), acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după caz, capacităţii de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.

    Salariatul are la dispoziţie un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului,  pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit.

    În cazul în care salariatul nu îşi manifestă consimţământul în termenul , precum şi după notificarea cazului către agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă , angajatorul poate dispune concedierea salariatului.

    În cazul concedierii pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. c) salariatul beneficiază de o compensaţie, în condiţiile stabilite în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă, după caz.

    Articole similare

  • Autor: Delia Mircea
  • Profil Google Plus Delia Mircea

  • Articole similare

    Comments are closed.

    Distribuie acest articol: