Contabilitatea asocierilor în participaţie se organizează şi se conduce distinct de către unul dintre coparticipanţi conform înţelegerilor contractuale dintre părţi, cu respectarea Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene.
În cazul asocierilor în participaţie încheiate între o persoană juridică română şi o persoană juridică străină, contabilitatea se ţine de către persoana desemnată de asociaţi, care răspunde potrivit legii.
La organizarea şi conducerea contabilităţii asocierii în participaţie trebuie avute în vedere atât reglementările contabile, cât şi cerinţele care rezultă din alte prevederi legale.
Reglementările contabile se aplică, de asemenea, asocierilor în participaţie între persoane juridice străine (nerezidente), înregistrate în România. Pentru acestea, asociatul desemnat prin contractul de asociere să îndeplinească obligaţiile fiscale organizează şi conduce evidenţa contabilă a asocierii, astfel încât să se poată determina informaţiile şi obligaţiile prevăzute de lege, fără a întocmi situaţii financiare anuale.
Elementele de natura veniturilor şi cheltuielilor determinate de operaţiunile asocierilor în participaţie se contabilizează distinct de către unul din asociaţi conform prevederilor contractului de asociere iar la sfârşitul perioadei de raportare, cheltuielile şi veniturile înregistrate pe naturi, se transmit fiecărui asociat, pe bază de decont, în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie, în conformitate cu reglementările contabile aplicabile.
În decont se înscriu şi alte transferuri reprezentând valoarea mijloacelor băneşti, a profitului realizat, amortizarea imobilizărilor corporale şi alte sume rezultate din operaţiunile în participaţie.
Evidenţa asocierii se organizează atât la nivelul asocierii, cât şi în contabilitatea fiecărui coparticipant cu ajutorul contului 458 „Decontări din operaţii în participaţie”, analitic distinct pe fiecare coparticipant.
Societatea comercială care conduce evidenţa asocierii în participaţie ţine evidenţă şi întocmeşte balanţă de verificare distincte de cele corespunzătoare activităţii proprii.
În ceea ce priveşte imobilizările corporale şi necorporale puse la dispoziţia asocierii, acestea sunt cuprinse în evidenţa contabilă a celui care le deţine în proprietate.
La data bilanţului, bunurile de natura stocurilor, creanţelor, disponibilităţilor, precum şi a datoriilor asocierii în participaţie, se înscriu în situaţiile financiare anuale ale asociatului care conduce evidenţa asocierii