Cum se calculeaza numarul de salariati pentru bilant ? Numar efectiv vs numar mediu

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Doua informatii care se regasesc in formatul oficial al bilantului si care trebuie completate sunt:

  • numarul mediu de salariati din cursul anului si
  • numarul efectiv de salariati la final de an.

Numărul mediu de salariaţi se determină după metodologia stabilită de Institutul Naţional de Statistică, potrivit unui Ghid publicat de MFP privind aplicarea reglementarilor contabile aprobate prin O 1802/2014.

Desi nu face referire si la numarul efectiv de salariati, putem presupune ca se utilizeaza aceeasi metodologie.

Asadar, potrivit datelor INS:

  • Efectivul salariaţilor la 31.XII reprezintă numărul de salariaţi (inclusiv lucrătorii sezonieri, managerul sau administratorul) angajaţi cu contract individual de muncă pe durată determinată sau nedeterminată (inclusiv cei cu contract de muncă/raport de serviciu suspendat).

Nu sunt cuprinşi salariaţii detaşaţi la lucru în străinătate şi cei care cumulează mai multe funcţii şi nu au funcţia de bază la unitatea raportoare, precum şi următoarele categorii:
‐ patronii care îşi desfăşoară activitatea în propria unitate şi pentru care sursa de venit o constituie numai dividendele şi profitul unităţii;
‐ lucrătorii familiali ‐ reprezintă persoanele care‐şi exercită activitatea într‐o unitate economică aparţinând familiei sau unei rude, pe care o ajută şi pentru care nu primesc remuneraţie sub formă de salariu; plata se realizează în natură (hrană, haine, locuinţă) sau ocazional, cu titlu excepţional şi în bani, fără a figura pe statul de salarii.

  • Numărul mediu al salariaţilor reprezintă o medie aritmetică simplă rezultată din suma efectivelor zilnice de salariaţi (exclusiv cei al căror contract de muncă/raport de serviciu a fost suspendat) din întregul an, inclusiv din zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi alte zile nelucrătoare împărţită la numărul total al zilelor calendaristice (365 zile), precum şi salariaţii al căror contract individual de muncă a fost suspendat din iniţiativa angajatorului (în cazul întreruperii temporare a activităţii) şi au beneficiat de o indemnizaţie din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, conform legislaţiei în vigoare.

Un exemplu de calcul este aici: https://www.contzilla.ro/cum-calculam-numarul-mediu-de-angajati/

Articole similare

Comentariul tau aici