Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Conditile necesare pentru a putea beneficia de indemnizatia de somaj, care trebuie indeplinite cumulativ sunt:
a) un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;
b) nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare;
c) nu îndeplinesc condițiile de pensionare, conform legii;
d) sunt înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.
Clarificari privind perioada de 24 de luni
La stabilirea perioadei de 24 de luni, prevăzută la alin. (1) lit. a), nu se iau în calcul:
- perioada de suspendare a raporturilor de muncă sau de serviciu, cu excepția perioadei de incapacitate temporară de muncă în care plata indemnizației se suportă de unitate;
- perioada de pensionare pentru invaliditate, dacă aceasta nu depășește 12 luni (pentru persoanele care au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate și care, ulterior, au redobândit capacitatea de muncă și nu au reușit să se încadreze în muncă;)
- perioada cuprinsă între data suspendării raporturilor de muncă sau de serviciu și data încetării motivului pentru care acestea au fost suspendate, pentru persoanele carora le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor, în perioada de suspendare a acestora;
- perioada cuprinsă între data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu și data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare în muncă, dacă această perioadă nu depășește 12 luni, pentru persoanele la care reintegrarea în muncă, dispusă prin hotărâre judecătorească definitiva, nu mai este posibilă la unitățile la care au fost încadrate în muncă anterior, din cauza încetării definitive a activității, sau la unitățile care au preluat patrimoniul acestora;
Cazuri particulare:
- Pentru persoanele încadrate cu contract individual de muncă cu timp parțial, stagiul de cotizare se stabilește proporțional cu timpul efectiv lucrat, prin cumularea stagiilor realizate în baza contractelor individuale de muncă cu timp parțial.
- Pentru persoanele încadrate cu contract de muncă temporară, stagiul de cotizare se stabilește în funcție de durata fiecărei misiuni, respectiv de timpul cât persoanele se află la dispoziția agentului de muncă temporară, între misiuni.