Majorarea cu 10 lei a punctului de referinta la pensii din 2025

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Ministerul Muncii anunta intr-un comunicat publicat pe data de 20 noiembrie 2024 ca punctul de referinta pensii urmeaza sa fie majorat incepand cu anul 2025 cu 10 lei, de la 81 de lei la 91 de lei.

Pensionarii care beneficiază de indemnizație socială (pensia minimă garantată) vor beneficia de o majorare de 10,4%, ceea ce înseamnă că indemnizația socială pentru pensionari va ajunge la 1.415 de lei în 2025.

Conform legii pensiilor (360/2023),  cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință.

Valoarea punctului de referință reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a legii și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislația anterioară, respectiv nivelul 25.

La data intrării în vigoare a legii (adica 1 septembrie 2024), valoarea punctului de referință este de 81 de lei. Începând cu anul următor intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referință se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică.

Articole similare

Comentariul tau aici