Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
In MOF 1.110/20.10.2020 a fost publicata Legea 258 care aduce o mica completare Codului fiscal. Mai precis, este vorba de art. 103 care defineste veniturile din activitati agricole. Modificare a fost facuta pentru a include in aceasta categorie nu numai cultivarea ci si activitatile de prelucrare, procesare si valorificare in stare naturala a produselor agricole vegetale.
Vechea definitie | Noua definitie |
Veniturile din activități agricole cuprind veniturile obținute individual sau într-o formă de asociere, fără personalitate juridică, din: a) cultivarea produselor agricole vegetale; b) exploatarea plantațiilor viticole, pomicole, arbuștilor fructiferi și altele asemenea; c) creșterea și exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală. | Veniturile din activități agricole cuprind veniturile obținute individual sau într-o formă de asociere, fără personalitate juridică, din: a)cultivarea produselor agricole vegetale precum si prelucrarea, procesarea si valorificarea lor in stare naturala; b) exploatarea plantațiilor viticole, pomicole, arbuștilor fructiferi și altele asemenea; c) creșterea și exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală. |