Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Ministerul Muncii a publicat pe data de 14.08.2025 un proiect legislativ pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
Legea nr. 303/2022, împreună cu Legea nr. 567/2004 și Legea nr. 361/2023, reglementează pensiile de serviciu pentru magistrați și alte categorii de personal juridic și auxiliar. Sistemul actual prevede o vechime minimă, vârste mai mici decât cele din sistemul public, un cuantum calculat procentual și reguli speciale de actualizare a pensiei. Modificările succesive, inclusiv prin Legea nr. 282/2023, au introdus creșterea graduală a vârstei de pensionare și utilizarea vechimilor asimilate, precum și limitarea cuantumului pensiei la ultimul salariu.
Comisia Europeană a semnalat în 2025 că reforma nu a atins obiectivul PNRR privind contributivitatea și reducerea inechităților, iar Decizia Curții Constituționale nr. 724/2024 a declarat neconstituțională impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Curtea a subliniat că, din cauza calculului eterogen al pensiilor, impozitarea progresivă nu este realizabilă, iar aplicarea unui impozit proporțional fix respectă principiul nediscriminării între beneficiarii de pensii speciale.
În consecință, Guvernul României propune o nouă intervenție legislativă pentru reglementarea pensiilor de serviciu, cu scopul de a respecta principiul contributivității și al echității între toți beneficiarii de pensii publice, precum și pentru realizarea obiectivelor PNRR.
Iata ce se propune:
- stabilirea varstei de pensionare pentru personalul vizat de proiect, prin referire la varsta standard de pensionare din sistemul public de pensii;
- instituirea unei conditii de vechime minime in munca de cel putin 35 de ani;
- un cuantum al pensiei de 55% din baza de calcul reprezentata de media indemnizatiilor de incadrare brute lunare si a sporurilor pentru care au fost retinute contributii de asigurare sociala realizate in ultimele 60 de luni de activitate inainte de data pensionarii, cu limitarea cuantumului net al pensiei de serviciu la 70% din venitul net avut in ultima luna de activitate inainte de data pensionarii;
- o noua esalonare a vechimilor asimilate care intra in calculul perioadei utile pentru pensia de serviciu pana in anul 2029;
- o noua esalonare a cresterii varstei de pensionare pentru magistrati, prin adaugarea anuala a unei perioade suplimentare de 1 an si 6 luni, pana in anul 2036;
- introducerea posibilitatii de pensionare anticipata la implinirea unei vechimi minime de 35 de ani in functiile respective, cu aplicarea unei penalizari anuale de 2% pana la implinirea varstei standard de pensionare din sistemul public;
- modificarea dispozitiilor privind acordarea bonificatiei de 1% si actualizarea pensiei, in sensul restrangerii acestor posibilitati doar la persoanele cu decizii de pensionare sau care indeplinesc conditiile de pensionare, respectiv fara a se lua in considerare vechimea implinita dupa intrarea in vigoare a proiectului pentru acordarea bonificatiei de 1%;
- introducerea unor norme tranzitorii referitoare la mentinerea deciziilor de pensionare si la acordarea drepturilor astfel cum erau reglementate in legislatia anterioara de la momentul indeplinirii lor celor care indeplinesc conditiile de pensionare pana la 1 octombrie 2025, data intrarii in vigoare a acestei legi;
- armonizarea dispozitiilor similare din Legea nr. 567/2004 si Legea nr. 361/2023 cu cele din Legea nr. 303/2022.

Citeste si : Termen limita trecere de la Revisal la Reges online