Ordinul nr. 837/2015 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.392/2011 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă a fost publicat in M.Of. nr. 246/10.04.2015.
Prevederi :
Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.392/2011 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 18 noiembrie 2011, se modifică şi se completează după cum urmează:
- La anexa nr. 1, la capitolul II “Stabilirea din oficiu a obligaţiilor de plată”, punctul 2 “Stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată”, subpunctul 2.6.6, după primul paragraf se introduce un nou paragraf, care va avea următorul cuprins:
“Decizia de impunere din oficiu se desfiinţează şi din iniţiativa organului fiscal, potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. Constatările organului fiscal se menţionează în Referatul privind impunerea din oficiu.”
- La anexa nr. 2, se modifica formularele “Referat privind impunerea din oficiu”, precum şi “Decizie de desfiinţare a deciziei de impunere din oficiu” .