Noi prevederi: declaratia privind beneficiarul real si activitatea ONRC – OUG 70 publicata in 14.05.2020

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Iata ca la finalul starii de urgenta avem o noua ordonanta – OUG 70/2020 care reglementeaza printre altele si doua aspecte legate de declaratia privind beneficiarul real si activitatea ONRC.

Declaratia privind beneficiarul real

Termenul de depunere a declarației privind beneficiarul real prevăzut de art. 56 alin. (4) și art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, astfel cum a fost prelungit prin OUG nr. 29/2020 privind unele masuri economice și fiscal-bugetare, se prelungește până la 1 noiembrie 2020.

În termenul prevăzut mai sus, declarația privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și poate fi transmisă la oficiul registrului comerțului fără nicio altă formalitate, prin mijloace electronice, cu semnătura electronică sau prin servicii de poștă și curier. Declarația privind beneficiarul real poate fi și în formă autentică, certificată de avocat sau dată la oficiul registrului comerțului.

Activitatea ONRC

Pe o perioadă de 6 luni de la data încetării stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, activitatea oficiului registrului comerțului se derulează în principal prin mijloace electronice și prin corespondență, în condițiile legii. Activitatea de lucru cu publicul la ghișeele instituției se derulează pe parcursul unui program de lucru de 4 ore, fracționat în două intervale orare, iar în perioada cuprinsă între acestea se dezinfectează spațiile afectate lucrului cu publicul. Accesul publicului se realizează în mod organizat, în limita numărului ghișeelor afectate lucrului cu publicul, cu prezența unei singure persoane la ghișeu.


Pe o perioadă de 6 luni de la data încetării stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, declarațiile pe proprie răspundere care se anexează la cererea de înregistrare/alte cereri pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și pot fi transmise la oficiul registrului comerțului fără nicio altă formalitate, prin mijloace electronice, cu semnătura electronică sau prin servicii de poștă și curier. Declarațiile pe proprie răspundere pot fi și în formă autentică, certificată de avocat sau date la oficiul registrului comerțului.

Pe o perioadă de 6 luni de la data încetării stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, specimenul de semnătură, acolo unde legea prevede, se transmite la oficiul registrul comerțului legalizat de notarul public sau certificat de avocat ori sub forma unui înscris sub semnătură privată, fără nicio altă formalitate sau se poate da la oficiul registrului comerțului.

Articole similare

Comentariul tau aici