L E G E 24/2010 pentru modificarea si completarea art. 284 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. — Articolul 284 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si se completează după cum urmează:
1. Alineatul (7) se modifică si va avea următorul cuprins:
„(7) Scutirea de la plata impozitului pe teren se aplică terenului aferent clădirii utilizate de persoanele fizice prevăzute la alin. (1) lit. b), alin. (2) si alin. (4).”
2. După alineatul (71) se introduce un nou alineat, alineatul (72), cu următorul cuprins:
„(72) Scutirea de la plata impozitelor si taxelor locale, precum si de la plata impozitului corespunzător pentru terenurile arabile, fânete si păduri, în suprafată de până la 5 ha, se aplică pentru veteranii de război, văduvele de război si văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit.”
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR PRESEDINTELE SENATULUI
ROBERTA ALMA ANASTASE MIRCEA-DAN GEOANĂ
Bucuresti, 2 martie 2010.
___________________________________________________________________________________________________
Legea 22/2010 privind completarea Codului Fiscal
L E G E pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. — După articolul 70 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările si completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 701, cu următorul cuprins:
„Art. 701. — Prevederile referitoare la retinerea impozitului pe venitul din pensii nu se aplică venitului din pensii realizat de persoanele cu handicap grav sau accentuat.”
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea
prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR PRESEDINTELE SENATULUI
ROBERTA ALMA ANASTASE MIRCEA-DAN GEOANĂ
Bucuresti, 2 martie 2010.