Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
Ce este un stock option plan?
Stock option plan este o procedura prin care un emitent ofera beneficii sub forma unei optiuni pe actiuni pentru diferite categorii: angajati, colaboratori, furnizori de servicii. Este o forma de recompensare sub forma de titluri, cel mai adesea cu scopul de a asigura retentia angajatilor, pentru a recompensa managementul, colaboratorii sau alte categorii.
Concret, aceste planuri reprezinta contracte intre emitenti si beneficiari, care le da dreptul acestora din urma de a cumpara un anumit numar de titluri ale emitentului, la un pret fix, o anumita perioada de timp. Beneficiarii unui astfel de plan asteapta sa obtina un profit vanzand titlurile astfel dobandite, la un pret mai mare decat cel la care le-au obtinut.
In Romania, astfel de practici sunt incurajate din punct de vedere fiscal, existand anumite avantaje fiscale, atat pentru angajat cat si pentru angajator.
Care sunt conditiile de incadrare ca stock option plan conform legislatiei fiscale din Romania ?
Legislatia fiscala (Codul fiscal) defineste mai specific acest concept de stock option plan, pentru care se acorda facilitati, drept un program inițiat în cadrul unei persoane juridice prin care se acordă angajaților, administratorilor și/sau directorilor acesteia sau ai persoanelor juridice afiliate ei, dreptul de a achiziționa la un preț preferențial sau de a primi cu titlu gratuit un număr determinat de titluri de participare, emise de entitatea respectivă.
Prin titluri de participare se intelege orice acțiune sau altă parte socială într-o societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acțiuni, societate în comandită pe acțiuni, societate cu răspundere limitată sau într-o altă persoană juridică ori deținerile la un fond de investiții.
Conditii:
Pentru calificarea unui program ca fiind stock option plan, programul respectiv trebuie să cuprindă o perioadă minimă de un an între momentul acordării dreptului și momentul exercitării acestuia (achiziționării titlurilor de participare).
Ce avantaje fiscale exista?
Nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul acordării și la momentul exercitării acestora (art. 76 alin.(4) lit. r) din Codul fiscal).
De asemenea, nu se cuprind nici în baza lunară de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul acordării și la momentul exercitării acestora (art. 142 lit.p) din Codul fiscal).
Ce inseamna acest lucru?
Ca la data la care angajatul primeste din partea agajatorului dreptul la aceasta optiune, contravaloarea acestui drept
Nici in momentul in care angajatul isi exercita optiunea, nu va fi supusa impozoitului si nici contributiilor sociale.
Ulterior insa, dupa exercitatea optiunii, angajatul are doua posibilitati:
-fie pastreaza titlurile, beneficiind de dividende, daca este cazul, situatie in care va avea de suportat ca persoana fizica impozitul pe dividende (5%- 2022/ 8%-2023) si daca depaseste anumite plafoane si contributia la sanatate, pe care le va declara prin declaratia unica.
-fie vinde titlurile si pentru profitul obtinut datoreaza impozit pe venit -10% , acest castig fiind incadrat drept venituri din investitii si eventual CASS daca se depasesc plafoanele. Si in acest caz va depune declaratia unica.
În cazul tranzacțiilor cu titluri de participare dobândite la preț preferențial sau gratuit, în cadrul sistemului stock options plan, câștigul se determină ca diferență între prețul de vânzare și valoarea fiscală a acestora reprezentată de prețul de achiziție preferențial care include costurile aferente tranzacției.
Pentru cele dobândite cu titlu gratuit valoarea fiscală este considerată egală cu zero.
Asadar, pentru angajator, aceasta este o modalitate de recompensare a angajatilor, care nu implica costuri fiscale, asa cum s-ar intampla in cazul primelor in bani.
Buna ziua!
Se poate reincadra acest beneficiu ca beneficiu salarial si impozitat ca salariul cu peste 40%?
Multumesc!