Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
Agentia Natională de Administrare Fiscală facilitează îndeplinirea atributiilor legale ale autoritătilor publice centrale şi locale şi ale institutiilor publice, asigurând, prin intermediul sistemului informatic securizat PatrimVen, administrat de ANAF, acces la datele disponibile cu privire la patrimoniul şi veniturile cetătenilor.
Prin înrolarea unitătilor administrativ-teritoriale/institutiilor publice în aplicatia informatică PatrimVen se asigură accesul electronic la informatiile necesare desfăşurării activitătilor specifice, cum sunt informatii referitoare la conturile bancare, cuantumul veniturilor lunare/anuale ale contribuabililor, adeverinte de venit, certificate de atestare fiscală, extragerea datelor referitoare la situatia fiscală a contribuabililor.
ANAF face precizarea că, prin intrarea în vigoare a prevederilor Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3592/2016 pentru modificarea şi completarea Procedurii de furnizare de informatii conform art. 61 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3770/2015, “solicitarea şi transmiterea de informatii referitoare la conturile bancare se realizează exclusiv în format electronic, prin intermediul sistemului informatic PatrimVen”.
Utilizarea acestui sistem informatic conduce la eficientizarea activitătilor institutionale, îmbunătătirea activitătilor de administrare şi vine în sprijinul cetătenilor, care nu mai sunt nevoiti să se deplaseze la sediul organului fiscal pentru obtinerea documentelor fiscale necesare şi la unitătile administrativ-teritoriale/institutiile publice, după caz, pentru depunerea acestora.
Protocolul de aderare la serviciile sistemului informatic PatrimVen, precum şi Procedura privind aprobarea accesului la serviciile disponibile în cadrul sistemului sunt prevăzute în Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 2632/2016 pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finantelor Publice puse la dispozitia autoritătilor şi institutiilor publice prin sistemul informatic propriu.
Informatii suplimentare puteti obtine direct de la organul fiscal, sau de pe site-ul aplicatiei, https://epatrim.anaf.ro, sau accesând următoarea adresă de internet https://www.anaf.ro/asistpublic.
Sursa: ANAF