Plafonul pentru platile in numerar

În prezent plafonul pentru plăţile în numerar pe care le pot face companiile este de 10.000 de lei pe zi și 5000 de lei pentru plățile către o singură persoană juridică, iar pentru plăţile în numerar între persoane fizice nu exista stabilită o limită.

Conform AGERPRES (Agenţia Naţională de Presă), Ministrul Finanţelor a elaborat o măsură prin care plafonul pentru plăţile în numerar pe care le pot face firmele (către alte companii sau persoane fizice), va fi redus la jumătate, adică la 5000 de lei. De asemenea, potrivit acestei măsuri, și plăţile în numerar între persoane fizice vor fi limitate la 10.000 de lei pe zi.

Modificările au ca obiectiv principal reducerea evaziunii fiscale şi îmbunătăţirea colectării veniturilor bugetare și fac parte dintr-o serie de măsuri fiscale pe care ministrul Daniel Chiţoiu intenționează să le promoveze în prima parte a anului 2014.

Autor :Andrei Lungu

Profilul de Linkedin al autorului : http://www.linkedin.com/pub/andrei-lungu/7b/143/8a9

 

 

Articole similare

2 Thoughts to “Plafonul pentru platile in numerar”

  1. Adrian

    Inca o masura luata pe timp de betie…la fel ca si cea cu schimbarea conturilor la Trezoreriile statului pana la nivel alineat bugetar ca sa ne dea mai mult de cap…acum o institutie publica in loc sa emita ca un exemplu 120 de ordine de plata emite 430…aici da economie atat la resurse materiale cat si umane…

  2. marius

    zau? si vor sa oblige persoanele fizice sa-si deschida cont? sa faca ordine de plata sau sa-si procure internet banking sau sa-si faca un card? n-am auzit prostie mai mare…
    cum o sa-ti cumperi din magazin un tv care costa peste limita?

Comentariul tau aici