Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
Contractul de calificare profesionala si contractul de adaptare profesionala sunt considerate contracte speciale de formare profesionala.
Contractul de calificare profesionala este cel in baza caruia salariatul se obliga sa urmeze cursurile de formare organizate de angajator pentru dobandirea unei calificari profesionale.
Pot incheia contracte de calificare profesionala salariatii cu varsta minima de 16 ani impliniti, care nu au dobandit o calificare sau au dobandit o calificarece nu le permite mentinerea locului de munca la acel angajator.
Contractul de calificare profesionala se incheie pentru o durata cuprinsa intre 6 luni si 2 luni.
Pot incheia contracte de calificare profesionala numai angajatorii autorizati in acest sens de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale si de Ministerul Educatiei si Cercetarii.
Procedura de autorizare, precum si modul de atestare a calificarii profesionale se stabilesc prin lege speciala.
Participarea la formare profesionala poate avea loc la initiativa angajatorului sau la initiativa salariatului.
Modalitatea concreta de formare profesionala, drepturile si obligatiile partilor, durata formarii profesionale, precum si orice alte aspecte legate de formarea profesionala, inclusiv obligatiile contractuale ale salariatului in raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, se stabilesc prin acordul partilor si fac obiectul unor acte aditionale la contractele individuale de munca.
Pe de alta parte, potrivit art. 21 din Ordonanta Guvernului nr. 129/2000 republicata cu modificarile si completarile ulterioare, angajatorii pot organiza programe de formare profesionala pentru salariatii proprii, in baza carora elibereaza certificate de absolvire recunoscute numai in cadrul unitatilor respective.
Atentie! Certificatele pot fi recunoscute si la nivel national numai daca angajatorii sunt autorizati ca furnizori de formare profesionala asa cum este mentionat in Codul Muncii.
Astfel ca, potrivit celor mentionate mai sus, angajatorii care nu sunt autorizati ca furnizori de formare profesionala pot sa organizeze programe de formare profesionala, insa numai pentru salariatii din cadrul societatii (certificatele de absolvire a cursurilor fiind valabile doar in cadrul societatii respective – cea care a organizat cursurile).
Baza legala:
- Codul Muncii
- Ordonanta Guvernului nr. 129/2000 republicata cu modificarile si completarile ulterioare
Comanda acum “Ghidul salarizarii – pas cu pas”