OUG nr. 28/2014 pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale a fost publicata in M.Of. nr.388/26.05.2014.
Prevederi :
• Articolul 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141/2002 privind reglementarea depozitării seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 18 noiembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 149/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
• La articolul 901 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (1) se abrogă.
• Articolul 33 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
” Art. 33. –
În cadrul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale se desfăşoară activităţi de asistenţă acordate solicitanţilor, la cererea şi pe cheltuiala acestora, pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării în registrul comerţului a actelor constitutive sau modificatoare, cu excepţia activităţilor prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. a)-c) şi g), care se acordă gratuit.”
• OUG nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale “Apele Române”, se modifică după cum urmează:
1. Titlul anexei nr. 7 va avea următorul cuprins:
”
CUANTUMUL
tarifului pentru serviciile de emitere de către Administraţia Naţională «Apele Române» a notificărilor, avizelor de amplasament, permiselor de traversare, avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor, avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare în siguranţă a barajelor”
La anexa nr. 7, punctul 2 al notei va avea următorul cuprins:
” 2. Tariful nu conţine TVA.”
• Ordonanţa Guvernului nr. 24/1992 privind stabilirea anumitor servicii publice şi a taxelor percepute pentru prestarea acestora pe teritoriul României se modifică după cum urmează:
1. La articolul 4 alineatul (2), partea introductivă şi literele a)-c) şi f) vor avea următorul cuprins:
“
(2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se exercită, potrivit competenţelor, de către:
a) conducerea Departamentului consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru serviciile prevăzute la lit. A şi D din anexă;
b) conducerea Direcţiei Generale de Paşapoarte din subordinea Ministerului Afacerilor Interne sau, după caz, şefii serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, pentru serviciile prevăzute la lit. A din anexă;
c) conducerea Inspectoratului General pentru Imigrări din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, pentru serviciile prevăzute la lit. A, lit. B pct. 3 şi 4 şi lit. F din anexă;
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
f) conducerea Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, pentru serviciile prevăzute la lit. A şi F din anexă.”
• Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 30 va avea următorul cuprins:
“
Art. 30. –
(1) Veniturile din alte surse ale bugetului asigurărilor pentru şomaj se constituie, în principal, din dobânzi, majorări pentru neplata la termen a contribuţiilor, restituiri ale creditelor acordate în baza legii, sume reprezentând contravaloarea cursurilor de formare profesională încasată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, penalităţi, amenzi şi orice alte sume încasate potrivit legii la bugetul asigurărilor pentru şomaj.
(2) Sumele reprezentând contravaloarea cursurilor de formare profesională încasată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă se constituie ca venituri din alte surse ale bugetului asigurărilor pentru şomaj, în măsura în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se prevede altfel.”
2. La articolul 55, alineatele (3) şi (4) se abrogă.
• La articolul 22 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată alineatul (2) se abrogă.