Limitarea raspunderii civile a auditorilor- noutati legislative

Decizia nr. 45/2013 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind limitarea răspunderii civile a auditorilor statutari şi a firmelor de audit, aprobat prin Decizia Consiliului superior al Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 17/2010 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 734 din 28.11.2013.

Regulamentul privind limitarea răspunderii civile a auditorilor statutari şi a firmelor de audit, aprobat prin Decizia Consiliului superior al Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 17/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 14 martie 2011, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, ultimele trei liniuţe se modifică şi vor avea următorul cuprins:

” – intenţie – o faptă este considerată a fi săvârşită cu intenţie atunci când autorul prevede rezultatul faptei sale şi fie urmăreşte producerea lui prin intermediul faptei, fie, deşi nu îl urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat;

– culpă – o faptă este considerată a fi săvârşită din culpă atunci când autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deşi trebuia să îl prevadă;

– culpă gravă – o faptă este considerată a fi săvârşită din culpă gravă atunci când autorul a acţionat cu o neglijenţă sau imprudenţă pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o faţă de propriile interese.”

2. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

” Art. 4. – Auditorii statutari sau firmele de audit răspund conform legii pentru prejudiciile cauzate cu intenţie.”

3. La articolul 5 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

” (1) Răspunderea civilă a auditorului statutar sau a firmei de audit pentru prejudiciile provocate din culpă în executarea contractului de audit sau în legătură cu acesta este limitată la:”

4. La articolul 5, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:”(4) Limitarea răspunderii auditorului statutar sau a firmei de audit, menţionată la alin. (1), nu se aplică în situaţiile în care se dovedeşte că prejudiciul material cauzat altuia prin încălcarea îndatoririlor profesionale de către auditorii statutari sau de către firmele de audit s-a produs din culpa gravă a acestora.”

5. Articolul 8 se abrogă.

 

Articole similare

Comentariul tau aici