Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Art. 131 alin.(1) din Codul de procedura fiscala arata ca rezultatul inspecţiei fiscale se consemnează, în scris, într-un raport de inspecţie fiscală, în care se prezintă constatările organului de inspecţie fiscală din punctul de vedere faptic şi legal şi consecinţele lor fiscale, cu excepţia cazurilor în care se fac constatări în legătură cu săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare care fac obiectul inspecţiei fiscale, pentru care sunt aplicabile prevederile art.132. Procedura de aplicare se aprobă prin ordin al preşedintelui ANAF.
Conform prevederii finale, s-a publicat proiectul de ordin care are ca scop definirea acţiunilor ce trebuie efectuate de organele de inspecție fiscală, în situația expres prevăzută la articolul menționat anterior, respectiv în situația în care în cadrul unei acțiuni de inspecție fiscală se fac constatări în legătură cu săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare care fac obiectul inspecției fiscale și pentru care sunt aplicabile prevederile articolului 132 din același act normativ.
Această procedură presupune derularea a 5 (cinci) acțiuni, astfel:
3.1. Încheierea, în cadrul unei acțiuni de inspecție fiscală a unui Proces verbal, în condițiile prevăzute la articolul 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
3.2. Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor, după caz, precum și a perioadelor
impozabile pentru care au fost făcute constatări înscrise în Procesul verbal menționat la pct. 3.1, privind eventuala săvârșire a unor fapte prevăzute de legea penală în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare care fac obiectul inspecției fiscale;
3.3. Întocmirea, avizarea și aprobarea Referatului pentru justificarea neîntocmirii
Raportului de inspecție fiscală sau pentru justificarea întocmirii Raportului de inspecție fiscală doar pentru anumite taxe, impozite, contribuții și anumite perioade impozabile, după caz, din cele cuprinse în Avizul de inspecție fiscală, ținând cont de cele stabilite la pct. 3.2 ;
3.4. Înștiințarea contribuabilul la care a fost în derulare o acțiune de inspecție fiscală în legătură cu neîntocmirea Raportului de inspecție fiscală sau în legătură cu întocmirea unui Raport de inspecție fiscală doar pentru anumite taxe, impozite, contribuții și anumite perioade impozabile, după caz, din cele cuprinse în Avizul de inspecție fiscală, precum și în legătură cu faptul că pentru impozitele, taxele, contribuțiile pentru care nu s-a întocmit Raport de inspecție fiscală sau care nu au fost cuprinse în actele administrativ fiscale emise urmare întocmirii Raportului de inspecție fiscală, deși au fost avizate prin Avizul de inspecție fiscală, termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale, prevăzut la articolul 110 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă, în condițiile articolului 111,
alineatul (2), litera e) din același act normativ;
3.5. Înscrierea în evidența specială a datelor și informațiilor referitoare la
contribuabilul la care a fost în derulare o acțiune de inspecție fiscală pentru care nu s-a întocmit Raport de inspecție fiscală sau la care s-a întocmit Raport de inspecție fiscală doar pentru anumite taxe, impozite, contribuții și anumite perioade impozabile, după caz, din cele cuprinse în Avizul de inspecție fiscală, fapt generat de încheierea unui Proces verbal în condițiile articolului 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, care a stat la baza unei sesizări penale.