Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
Creditarile sunt o metodă flexibilă și eficientă pentru a finanța activitatea unei societăți, însă trebuie gestionate cu atenție pentru a respecta reglementările legale și pentru a asigura transparența operațiunilor financiare.
Creditarile societății de către asociați sunt împrumuturi acordate de aceștia către propria societate. Aceste creditări sunt necesare în diverse situații, inclusiv:
- Lipsa de capital: dacă societatea se confruntă cu dificultăți financiare sau nu dispune de suficiente fonduri pentru a-și desfășura activitatea, asociații pot interveni prin creditarea acesteia pentru a asigura continuarea operațiunilor.
- Finanțarea unui proiect: atunci când societatea are nevoie de fonduri suplimentare pentru a lansa un nou proiect sau pentru a face o investiție importantă, asociații pot alege să acorde un împrumut pentru a sprijini aceste inițiative.
- Evitatea majorării capitalului social: in loc să majoreze capitalul social, ceea ce ar implica proceduri administrative mai complexe și modificarea actelor constitutive, asociații pot alege să crediteze societatea, oferindu-i fondurile necesare fără a afecta structura capitalului.
- Probleme de lichiditate pe termen scurt: dacă societatea se confruntă cu probleme de lichiditate pe termen scurt, asociații pot oferi un împrumut temporar până la depășirea situației.
- Economisirea timpului și costurilor: acordarea unui împrumut este, de obicei, mai rapidă și mai puțin costisitoare decât obținerea unei finanțări externe (de exemplu, un credit bancar), mai ales dacă societatea are un istoric financiar nesatisfăcător sau nu îndeplinește toate criteriile de creditare impuse de instituțiile financiare.
Restrictii cu privire la creditari in numerar
Art.4 alin (4) al Legii 70/2015 care reglementeaza operatiunile de incasari si plati in numerar prevede ca nu se pot efectua in numerar acordarile si restituirile de imprumuturi intre asociat si firma. Acestea se efectueaza obligatoriu prin banca.
“Operațiunile de încasări și plăți efectuate între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) și persoane fizice, reprezentând primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanțări, indiferent de natura și destinația acestora, se efectuează numai prin instrumente de plată fără numerar.”
Aspecte legale și fiscale
Contractul de creditare
Este important ca aceste imprumuturi să fie documentate corespunzator prin contracte de imprumut. Contractul de creditare societate este practic un contract de imprumut, reglementat de codul de procedura civila.
Dobanda
In obiectul contractului va fi stabilit daca suma imprumutata va fi rambursata cu dobanda sau nu. Dobanda in astfel de contract este optionala si ramane la latitudinea persoanei care acorda imprumutul.
Acest lucru este mentionat la art. 2.164 din Codul de procedura civila care arata ca:
„ Articolul 2.164 Restituirea împrumutului:
(1) În lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora.
(2) În cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel. „
Asadar, din modul in care este formulat acest articol de lege deducem ca dobanda nu este obligatorie.
Renuntarea la imprumut in favoarea societatii
Asociatii pot renunta la restituirea imprumutului acordat catre societate si astfel suma respectiva se recunoaste ca venit. Documentul care se intocmeste in acest sens si pe baza caruia se efectueaza inregistarile este o hotarare AGA.
Am scris detaliat aici: Consecintele renuntarii la un imprumut (4551) in favoarea societatii
Monografie contabila
Creditarile firma se inregistreaza prin contul 4551 Actionari/ Asociati. Acesta este un cont de pasiv.
De regula acest cont este utilizat in perioada imediat urmatoare deschiderii unei firme, moment in care datorita faptului ca inca nu exista incasari si astfel numerar disponibil, asociatii trebuie sa finanteze firma in vederea efectuarii unor plati necesare functionarii acesteia.
O monografie contabila a acestei operatiuni poate fi gasita aici: Monografie contabila creditare firma de catre asociat.