Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Entitatile care utilizeaza case de marcat electronice fiscal au obligatia sa faca toate demersurile pentru conectarea aparatelor la MF-ANAF, daca nu au facut-o pana acum, pana cel tarziu:
- 30.06.2021- Pentru aparatele de marcat electronice fiscale detinute de operatori economici incadrati in categoria marilor contribuabili;
- 30.11.2021 – Pentru aparatele de marcat electronice fiscale detinute de operatori economici incadrati in categoria contribuabililor mici si mijlocii.
Conform OpANAF nr. 435/2021, conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale se poate realiza inca din data de 31.03.2021.
Operatorii economici care detin aparate de marcat electronice fiscale instalate in zone nedeservite de retele de comunicatii au obligatia de a informa ANAF cu privire la aceasta situatie, prin depunerea declaratiei pe propria raspundere, prevazuta la anexa 2 la OpANAF nr. 435/2021 care se transmite organului fiscal exclusiv online prin transmiterea formularului F4110, cu respectarea termenelor stabilite la art. 3 din cuprinsul actului normativ sus mentionat, respectiv:
- pana la data de 30.06.2021 operatorii economici din categoria marilor contribuabili;
- pana la data de 30.11.2021 operatorii economici din categoria contribuabililor mijlocii si mici
si
- in termen de 2 zile lucratoare de la data instalarii aparatului de marcat electronic fiscal, pentru operatorii economici care achizitioneaza aparate de marcat electronice fiscale ulterior datei de 01.07.2021, respectiv 01.12.2021.
Cum se transmit datele inainte si dupa conectarea aparatelor fiscale la MF-ANAF?
- Datele inregistrate de aparatul de marcat electronic fiscale pana la momentul realizarii conectarii vor fi transmise de operatorul economic (detinator al AMEF) conform prevederilor OpANAF nr. 627/2018, prin depunerea declaratiei A4200 pana la data de 20 a lunii urmatoare celei de raportare.
- Datele inregistrate de aparatul de marcat electronic fiscale dupa momentul conectarii aparatului la sistemul informatic se vor transmite automat de catre aparatul de marcat dupa generarea raportului Z de inchidere zilnica, fara a mai fi necesara in aceasta situatie, transmiterea declaratiei A4200.
Pentru informatii suplimentare despre acest subiect, MF-ANAF a realizat un ghid dedicat acestui subiect, care poate fi accesat de la urmatorul link:
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/GHID_CONECTARE_AMEF_31032021.pdf