Continuarea activitatii de catre persoanele care indeplinesc conditiile de pensionare-Ministrul Muncii solicita grabirea adoptarii masurii

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

Ministrul Muncii a solicitat președinților celor două Camere ale Parlamentului accelerarea procedurilor pentru adoptarea pana la sfarsitul lunii septembrie 2021, a proiectului de lege pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, proiect aflat în procedură de urgență.

Proiectul de lege dă posibilitatea persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare și își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, de a opta între continuarea activității până la împlinirea vârstei de 70 de ani și încetarea raportului de muncă sau a raportului de serviciu în sistemul public.

Proiectul de lege stabilește posibilitatea exprimării opțiunii între acordarea pensiei cu încetarea activității sau acceptarea suspendării plății pensiei pe durata continuării activității.

Astfel, pensionarii din sistemul public au posibilitatea să primească fie pensia integrală, fie salariul lunar corespunzător funcției ocupate până la împlinirea vârstei de 70 ani în cazul în care optează pentru prelungirea activității în sistemul public.

Articole similare

Comentariul tau aici