Cum poti corecta sau anula un bon fiscal ? Documentele justificative necesare

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Pentru corectarea sau anularea înregistrării unei operaţiuni după emiterea bonului fiscal utilizatorul trebuie sa intocmeasca un dosar care va cuprinde:

a) sesizarea scrisă a persoanei care a efectuat greşit operaţiunea, cu precizarea motivaţiei de corectare sau de anulare a acesteia, precum şi a numărului de ordine al bonului fiscal de corectat, a orei şi minutului emiterii acestuia (de regula, in practica aceasta sesizare ia forma unui proces verbal).

b) decizia scrisă de aprobare a corectării operaţiunii greşit efectuate, emisă de directorul financiar-contabil, contabilul-şef sau de altă persoană care răspunde de gestionarea patrimoniului unităţii;

c) copie de pe nota sau notele de recepţie şi constatare de diferenţe, întocmite de la ultima inventariere până la zi, prin care a fost stabilit preţul cu amănuntul al produsului sau produselor înregistrate greşit în aparatul de marcat electronic fiscal – aceasta este necesara in situatia in care pretul a fost introdus gresit in aparatul de marcat ;

d) nota de contabilitate care reflectă operaţiunea efectuată.

Manual de Politici si Proceduri Contabile

Documentele justificative mentionate mai sus nu au o forma standard definita de legislatie, de aceea se pot utiliza modele intocmite de unitate, care sa contina toate informatiile necesare justificarii operatiunii. La finalul articolului am prezentat un model de astfel de documente.

Baza legala -Art. 36 din Hotararea Nr. 479 din 18 aprilie 2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

Situatii care pot conduce la astfel de corectii:

  • In momentul vanzarii operatorul de vanzari a introdus gresit suma pe bon , caz in care poate sa anuleze bonul gresit si sa emita unul corect;
  • Operatiunea a fost inregistrata in aparatul de marcat dar clientul nu a mai achitat apoi suma aferenta, caz in care bonul trebuie anulat;

Bonul introdus gresit va afecta raportul Z emis la sfarsit de zi, raport care sta la baza inregistrarii vanzarilor.

Pe baza dosarului se face insa nota contabila de corectie.

Presupunem ca vanzarile de pe Raportul Z arata 20.000 lei plus TVA , iar pentru un bon de 1.000 lei +TVA s-a intocmit dosar de anulare.

Notele contabile sunt :

  • Inregistrarea vazarilor conform raportului casei de marcat

4111 Clienti = %                                                                              23.800

                                707 Venituri din vanzarea marfurilor             20.000

                                4427 TVA colectata                                        3.800

  • Inregistrarea corectiei pe baza dosarului de anulare:

4111 Clienti = %                                                                              -1.190

                                707 Venituri din vanzarea marfurilor             -1.000

                                4427 TVA colectata                                        -190

Monografii contabile 2019

Mai jos va prezentam doua modele de documente utile.


Anexa 1

Proces verbal de corectare/anulare bon fiscal

Numar…….. /data……………..

Subsemnata/ul …………………….……………. in calitate de angajat al …………..……………….……… in functia de…………….………………. ,  posesor/oare a/al CI seria…… nr…….., CNP………………………………………, prin prezenta va aduc  la cunostinta ca bonul cu nr……. din data de……………….. in suma de …………………. a fost emis gresit , motivul fiind ………………………………………….. .

Pentru corectie a  fost emis bonul nr………….. din data de……………….. in suma de…………………………. .

 

Nume   si semnatura                                                                                      Data


Anexa 2

……… SRL

J../…/…

CUI:……..

Adresa:


Decizie de aprobare a corectiei

Numar .… / data ………

 Conducerea departamentului financiar-contabil a ………………………………., reprezentata prin ……………………    in calitate de ……………………. (director financiar-contabil/contabil-şef /altă persoană care răspunde de gestionarea patrimoniului unităţii), in baza procesului verbal nr…..din data de ……………., decide anularea bonului fiscal nr…….     din data de……………. in suma de………………… .

 

Nume si semnatura                                                                  Data

Articole similare

Comentariul tau aici