În contabilitate, veniturile se recunosc la valoarea integrală, inclusiv în cazul în care entitatea practică programe de fidelizare a clienţilor. În acest caz, pentru contravaloarea punctelor cadou acordate clienţilor ca parte a unei tranzacţii de vânzare de bunuri, prestare de servicii sau a altor forme similare de stimulare, şi care pot fi folosite în viitor de client pentru a obţine bunuri sau servicii gratuite sau la preţ redus, sub rezerva îndeplinirii unor eventuale condiţii suplimentare, entitatea înregistrează în contabilitate un provizion.
La 25.11.2010, S.C. “ALFA” S.R.L. cumpără de la S.C. “BETA” S.R.L. mărfuri în valoare de 7.500 lei. Prin politica sa comercială, S.C.”BETA” S.R.L. acordă clienţilor care cumpără mărfuri în valoare de peste 5.000 lei un card de fidelitate ce este debitat cu puncte de loialitate la fiecare achiziţie.
La acumularea a 1.000 puncte de loialitate, clientul obţine un bon valoric de 200 lei, pe care îl poate utiliza pentru cumpărarea de mărfuri într-o perioadă de maxim 3 luni de la data acordării acestuia, şi numai pentru acele produse care sunt marcate pe rafturi cu eticheta “Program de fidelitate”.
Ca urmare a achiziţiei din data de 25.11.2010, S.C. “ALFA” S.R.L. acumulează 150 puncte de loialitate.
Pe parcursul lunii decembrie 2010 S.C. “ALFA” S.R.L. achiziţionează mărfuri care îi permit acumularea a încă 750 puncte de loialitate (suplimentar celor 150 de puncte deţinute deja).
În data de 08.01.2011, S.C. “ALFA” S.R.L. cumpără 20 buc. din produsul A la preţul de 20 lei/buc., 40 buc. din produsul B la preţul de 40 lei/buc. şi 100 buc. din produsul C la preţul de 30 lei/buc., valoarea totală a facturii fiind de 5.000 lei. Odată cu efectuarea acestei achiziţii, societatea acumulează 1.000 puncte de loialitate şi primeşte bonul valoric în valoare de 200 lei.
Societatea decide utilizarea imediată a bonului valoric, fapt pentru care alege 2 buc. Din produsul A, 1 buc. din produsul B şi 4 buc. din produsul C, toate cele 3 produse fiind disponibile în programul de fidelitate.
La 25.11.2010
– Înregistrarea în contabilitatea S.C. “ALFA” S.R.L. a achiziţiei mărfurilor şi constituirea unui activ contingent aferent valorii punctelor de loialitate acordate de S.C. “BETA” S.R.L.:
371 Mărfuri = 401 Furnizori 7.500 lei
Debit 807 „Active contingente” 30 lei
30 lei = [(150 puncte x 100%)/1000 puncte] x 200 lei
Notă:
La finele anului 2010 se suplimentează valoarea activului contingent până la valoarea de 180
lei {[((150 + 750) puncte x 100%)/1000 puncte] x 200 lei}, aferentă celor 900 puncte de loialitate primite ca urmare a cumpărării de mărfuri de la S.C. “BETA” S.R.L.
– Înregistrarea în contabilitatea S.C. “BETA” S.R.L. a vânzării mărfurilor:
4111 Clienţi = 707 Venituri din vânzarea mărfurilor 7.500 lei
şi concomitent se înregistrează un provizion proporţional ca valoare cu punctele de loialitate acordate S.C. “ALFA” S.R.L.
6812 Cheltuieli de exploatare privind provizioanele = 151 Provizioane 30 lei
30 lei = [(150 puncte x 100%)/1000 puncte] x 200 lei
Notă:
La finele anului 2010 se suplimentează provizionul până la valoarea de 180 lei [(900 puncte x 100%)/1000 puncte] x 200 lei}, aferentă celor 900 puncte de loialitate acordate ca urmare a vânzării de mărfuri către S.C. “ALFA” S.R.L.
La 08.01.2011
– Înregistrarea în contabilitatea S.C. “ALFA” S.R.L. a achiziţiei mărfurilor şi scoaterea din conturile de ordine şi evidenţă a activului contingent constituit în anul 2010, ca urmare a utilizării punctelor de loialitate:
371 Mărfuri = 401 Furnizori 5.000 lei
şi
Credit 807 „Active contingente” 180 lei
În contabilitatea analitică a stocurilor, cele trei produse cumpărate se vor înregistra la un preţ unitar determinat ca raport între preţul de vânzare al produselor achiziţionate şi numărul de bucăţi achiziţionate, la care se adaugă numărul corespunzător de produse primite gratuit ca urmare a utilizării bonului valoric. De exemplu, pentru produsul A, preţul unitar se determină astfel:
Preţ unitar produs A = (20 buc. x 20 lei/buc.)/(20 buc. + 2 buc.) = 18,18 lei/buc.
Raţionamentul este similar pentru determinarea preţului unitar pentru produsele B şi C.
– Înregistrarea în contabilitatea S.C. “BETA” S.R.L. a vânzării mărfurilor:
4111 Clienţi = 707 Venituri din vânzarea mărfurilor 4.800 lei
Ca urmare, la momentul utilizării bonului valoric de către client, vânzătorul poate asimila operaţiunea unei reduceri comerciale acordate acestuia la data respectivă.
şi, concomitent, reluarea la venituri a provizionului constituit în anul 2010:
151 Provizioane = 7812 Venituri din provizioane 180 lei
Descărcarea din gestiune a produselor vândute şi a celor acordate gratuit se face la costul de achiziţie.
Notă:
Raţionamentul contabil prezentat în exemplul de mai sus este similar şi în cazul unor programe de fidelizare de tipul „ la cumpărarea a două produse, primeşti unul gratis”. În această situaţie, vânzătorul nu mai trebuie însă să constituie un provizion, întrucât veniturile înregistrate vor fi la nivelul preţului a două produse, în timp ce el a vândut cantitativ trei. Acordarea celui de-al treilea produs gratuit poate fi deci asimilată, din punct de vedere valoric, unei reduceri comerciale acordate la momentul vânzării.
Un articol “copy-paste” din ghid!
Cred ca trebuia indicata sursa!